65 de ani de la înființarea Facultății de Transporturi

0
945
Registrul Auto Român, alături de studenții, absolvenții și profesorii Facultății de Transporturi (Politehnica București), la 65 de ani de la înființarea acestei unități de învățământ.
Pentru că domeniul de activitate ne aduce frecvent împreună, parteneriatul nostru cu mediul academic a fost recompensat onorific la festivitatea găzduită de UPB.
Din colaborarea cu Facultatea de Transporturi putem menționa studenții care aleg să vină in anul 3 în practică la RAR, accesul cursanților din anii terminali în laboratorul nostru de încercări, pentru realizarea diferitelor cercetări, angajarea unora dintre absolvenți la RAR sau participarea colegilor noștri la diferitele seminarii tehnice dedicate studenților și profesorilor.

Vă recomandăm și:

Registrul Auto Român la MaterialFEST 2024

Articolul precedentZeekr 7X, lansat în trei țări Europa
Articolul următorKG Le Bolide: quadriciclul electric ce poate fi condus de la 16 ani
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt − 2 =