Aston Martin oferă detalii cu țârâita despre noul său motor V6, proiectat în casă, creat inițial pentru implementarea sa într-o nouă gamă de modele sportive cu motoare amplasate central. Ce-i drept, până în 2022, când vor începe vânzările primelor hipercaruri Valhalla, nu mai este mult.
Noua unitate poartă numele de cod TM01, în onoarea inginerului de origine poloneză, Tadek Marek, fost pilot de curse în perioada interbelică, cel care a proiectat motoare pentru Aston Martin între anii 1953 și 1968. El a dezvoltat în 1956 cunoscutul motor cu 6 cilindri în linie, primul proiectat pentru mașina de curse DBR2, înaintea variantei sale de 3670 cm3 pusă pe DB4 și apoi în versiunile mai mari, de 4 litri, pentru modelele DB5 și DB6 ulterioare. Tot el a fost cel care a început dezvoltarea unui nou V8, la acea vreme, testat de inginerul polonez prima dată în 1965 pe un model DB5.
Actualul motor V6 a fost deja supus unei serii de testări dinamometrice ample de către echipa de proiectare, care s-a zbătut să creeze primul motor proiectat „în casă”, din 1968 încoace, al brandului de lux din Marea Britanie. Iar primul model care va beneficia de el este Aston Martin Valhalla al cărui număr de comenzi este redus la 500. În urma apariției lui Valkyrie, primul hipercar cu arhitectura centrală a motorului, multe învățături cheie au fost aplicate de proiectanți direct în acest proiect nou. Drept urmare, decizia dezvoltării motorului cu o structură „hot V” a fost clară de la început, într-o configurație care face ca acest motor compact să cântărească mai puțin de 200 kg.
„Acest proiect a fost o mare provocare din primul moment. Adunarea unei echipe pentru proiectarea viitoarelor motoare ale Aston Martin a fost o onoare. Încă de la început, am avut libertatea să explorăm și să inovăm într-un mod în care nu am reușit să facem asta de foarte mult timp. Cel mai important, am dorit să realizăm ceva care să se potrivească cu plăcuța de identificare TM01 și care ar fi impresionat predecesorul și inginerul nostru pionier, Tadek Marek”, declara inginer șef, Joerg Ross.
Vitezele mai mari ale motorului, în combinație cu avantajele electrificării, vor oferi caracteristicile de performanță ale unei mașini sport cu motor amplasat central la un nivel extrem, după spusele constructorului. Desigur, motorul va fi poziționat direct în spatele cabinei șoferului și va fi echipat cu un sistem de cuplare uscată pentru a garanta cel mai mic centru de greutate posibil. De asemenea, sistemul va furniza performanțe excepționale de ungere în timpul virajelor la limită, abordate cu viteză mare. În ciuda caracterului său excesiv, motorul este proiectat să îndeplinească toate cerințele viitoare de emisii pentru Euro 7.
De altfel este și motivul pentru care Aston Martin și-a ținut fanii pe ace până de curând, când a confirmat că viitorul motor V6 de 3,0 litri, supraalimentat, va fi… electrificat, aspect care a fost esențial pentru dezvoltarea motorului încă din prima zi a proiectării sale. Testele prezentate într-un clip pe siteul propriu confirmă decizia englezilor să dezvolte în paralel o nouă gamă de sisteme hibride, cu care se vor asigura că noile ansambluri motoare vor deveni cele mai puternice din gama Aston Martin. Din păcate, valorile finale ale puterii și cuplului pentru fiecare variantă de motorizare ce va fi determinată de caracteristicile comandate ale fiecărei mașini în parte, vor fi confirmate abia în momentul lansării. Adică cei care stau ca pe ghimpi, mai au de așteptat mai bine de un an și jumătate să afle dacă merită să urce în Valhalla… Aston Martin Valhalla.
Foto: Aston Martin
http://www.autotestmagazin.ro/model-de-legenda-istoria-in-imagini-a-celui-mai-dorit-aston-martin-vantage/
http://www.autotestmagazin.ro/aston-martin-dbx-premiera-surprinzatoare/