Citroen Basalt: o nouă încercare

0
2139

Citroen a dezvăluit noul său model crossover, Basalt, care va fi vândut exclusiv pe piețele emergente. Marca franceză se confruntă cu o concurență acerbă în aceste regiuni, astfel că Citroen Basalt are o importanță capitală.

Au trecut trei ani de când Citroen a intrat pe piața din India, însă succesul întârzie să apară. Nu este o surpriză, aproape toți producătorii auto europeni de masă s-au confruntat cu aceleași dificultăți pe tărâm indian. Volkswagen a renunțat inițial, revenind câțiva ani mai târziu cu marca Skoda, care are sarcina dificilă de a câștiga această provocare. Însă, indienii sunt extrem de loiali brandurilor locale și cumpără, în principal, automobile ale mărcilor Maruti, Suzuki și Tata.

Citroen înaintează cu hotărâre

India are un volum anual de aproximativ patru milioane de mașini noi înmatriculate, dar foarte puține dintre acestea sunt ale brandurilor europene. Această realitate nu a descurajat Citroen, care a început aventura indiană cu modelul C5 Aircross, iar acum citadina C3 a devenit un bestseller. Cu toate acestea, vânzările sunt încă prea modeste pentru a asigura o prezență pe termen lung. Așa că, iată noul Citroen Basalt, un crossover-coupe compact destinat piețelor emergente, precum India și cele din America de Sud. Dar și în țările latino-americane marca franceză ar putea să se confrunte cu popularitatea mult mai mare a brandului Fiat, chit că ambele fac parte din conglomeratul Stellantis.

Citroen Basalt, SUV-ul de 13.000 €

Revenind la India, aceasta este o piață foarte specifică, unde puterea de cumpărare este considerabil mai mică decât în țările occidentale. Astfel, este necesar să se producă mașini simple, relativ ușoare, dar cu gardă la sol mai mare, pentru a face față drumurilor adesea în stare precară. Produs atât în India, cât și în Brazilia, noul Citroen Basalt îndeplinește aceste cerințe, având un preț local estimat la echivalentul a aproximativ 13.000 de euro. Va fi acest tarif suficient pentru a atrage atenția indienilor? Posibil. Dar situația este urgentă: Citroen a vândut doar 9.000 de mașini anul trecut în India, dintre care 1.100 au fost e-C3. O picătură într-un ocean, având în vedere că piața indiană este de două ori și jumătate mai mare decât Franța, de exemplu.

Citroen Basalt Vision

Echipare corectă pentru noul Citroen

Din punct de vedere estetic, nu există mari surprize față de prototipul Citroen Basalt Vision, prezentat în martie 2024, care era deja foarte apropiat de modelul de serie. Din anumite unghiuri, Basalt poate da impresia unui Citroen C4 X compactizat. Noul crossover va fi echipat cu un motor pe benzină de 1.2 litri și 110 CP, tracțiune față. Pentru viitor, se ia în calcul o variantă electrică Basalt, dar piața indiană nu pare prea prinsă în basmul mașinilor cu zero emisii.

Vă recomandăm și:

Fiat 600 a debutat oficial pe piața din România

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 1 = doi