Proiectat şi dezvoltat în România, BMW i4 Racing este primul model electric de competiţie din lume dezvoltat pe modelul de serie BMW i4 M50.
La exact patru ani după anunţul proiectului MINI Electric Racing, „Racing MIMI”, a fost prezentat oficial noul proiect de curse electric pregătit în România – BMW i4 Racing botezat „Elsa” în cadrul unui eveniment găzduit de galeria Țiriac Collection.
Proiectul este organizat acum în jurul echipei de curse independente „Engage Racing”, cu susţinerea BMW Group România şi a unei serii de parteneri importanţi: Renovatio e-charge împreună cu MasterCard, Michelin, Textar, Velo, Omniasig şi UniCredit Leasing.
Primul BMW i4 de competiție
BMW i4 îşi propune să ducă mai departe succesul MINI Electric Racing. Primul MINI electric de competiţie din istorie a reuşit mai multe victorii şi podiumuri în Campionatele Naţionale de Super Rally şi de Vehicule Electrice, de multe ori în faţa unei competiţii importante care a inclus şi automobile de competiţie cu motor cu ardere internă. Titlul de Campion Naţional Super Rally la Clasa 2A (tracţiune faţă) a marcat o premieră istorică în motorsport – primul titlu obţinut de un automobil electric în confruntare directă cu maşini cu motoare convenţionale. Performanţa MINI a inspirat, de la lansarea modelului, alte cinci modele MINI Cooper SE au luat startul în competiţii naţionale în motorsport, multe obţinând performanţe în Campionatul Naţional de Vehicule Electrice, o competiţie de pionierat în motorsportul românesc.
Noul automobil de curse BMW i4 Racing este o premieră mondială absolută – primul automobil de competiţie dezvoltat pe baza modelului de serie BMW i4 M50. Echipa Engage Engineering a asigurat pregătirea proiectului de competiţie cu un pachet extins de transformări, păstrând totuşi sistemul de propulsie de serie, cu cele două motoare electrice şi bateria de înaltă tensiune.
„Este un demers fără precedent, nu există soluţii în piaţă pentru ce a trebuit să pregătim. Asta înseamnă că totul a trebuit să fie conceput in-house”, explică Horia Platona, în calitate de inginer şef al proiectului. În echipa de dezvoltare Engage Engineering au fost implicați 9 ingineri cu diverse specializări, de-a lungul unui an de proiectare, simulări, execuție şi asamblare.
Obiectiv: cursa montană de la Pikes Peak, Statele Unite ale Americii
Conceptul maşinii a fost dezvoltat pe baza unui studiu aerodinamic dezvoltat special de echipă pentru o viitoare participare în celebra cursă montană de la Pikes Peak. Cursa de viteză în coastă din Statele Unite vine cu o serie de viraje deosebit de rapide la mare altitudine, unde, datorită presiunii atmosferice scăzute, eficiența aerodinamică scade cu până la 40%. Echipa a dezvoltat componentele aerodinamice din carbon în România pe baza specificațiilor, doar o serie de elemente de la eleronul spate au fost comandate unui furnizor extern.
Pentru transformarea în automobil de competiție, modelul i4 a trecut printr-o serie extinsă de măsuri ce au urmărit reducere de masă care au inclus uşurarea uşilor şi hayonului, geamuri din plexiglas, un bord reproiectat, eliminarea tuturor straturilor de izolație fonică, dar şi un bord cu o consolă ergonomică de curse, din fibră de carbon. În acest context echipa a integrat o serie de comenzi ale automobilului convenţional într-o formulă nouă, simplificată, optimizată. Astfel, consola centrală special proiectată şi volanul special cu butoane programabile permit pilotului să acceseze rapid funcţiile importante chiar şi în regim de cursă – de exemplu contactul, modurile de condus, activarea unor funcţii precum ventilaţia sau răcirea suplimentară.
O serie de modificări importante au venit pe baza unor colaborări cu compania Drexler, din Germania, care a creat, după specificaţiile echipei, diferenţiale cu alunecare limitată pentru ambele punţi. Compania olandeză Intrax a oferit soluţia de suspensii, cu amortizare şi arcuri speciale, proiectate de echipă pentru masa mai mare a automobilului electric cu baterii. Roll cage-ul, de asemenea cu specificaţii Pikes Peak, mai riguroase decât cele FIA, a fost dezvoltat special pentru noul model în Polonia.
Foto: Radu Chindriș și Ciprian Mihai
Vă recomandăm și:
Un BMW i4 M50 pilotat de Horia Platona va participa la Pikes Peak