Mit sau realitate: trebuie publicată pierderea CIV în Monitorul Oficial?

0
6047

Auzim frecvent, de la cei care vin la RAR, diferite mituri urbane despre proceduri sau legi care nu există. De curând, la RAR Arad, un domn a venit pentru obținerea unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, pe care o pierduse, dar era îngrijorat că nu a reușit să publice anunțul în Monitorul Oficial. Știa că trebuie să se prezinte la RAR doar după ce are dovada publicării anunțului în MOf.

Noi știm cât de importantă este o informație corectă, așa că explicăm ce trebuie să faceți dacă ați pierdut CIV sau dacă documentul s-a deteriorat.
Este bine de știut că puteți solicita duplicatul de la orice reprezentanță RAR, indiferent de domiciliu, obținând o programare prin call-center sau prin platforma de pe site.
Trebuie să veniți cu vehiculul, pentru că totul începe cu procedura de identificare a acestuia, iar colegilor noștri trebuie să le prezentați documentul de identitate și certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Dacă persoana care solicită duplicatul nu este deţinătorul din evidenţele autorităţii de înmatriculare, avem nevoie de documente care atestă calitatea de deţinător legal (act de vânzare-cumpărare, factură, act de adjudecare etc).
Dacă solicitantul nu este deţinătorul vehiculului (persoană fizică), sau dacă deţinătorul este persoană juridică, este necesară prezentarea actului de reprezentare legală (împuternicire notarială, dacă deţinătorul este persoană fizică / delegaţie, dacă deţinătorul este persoană juridică).
Vă asigurăm că RAR va informa prin canalele oficiale atunci când vor interveni modificări legislative sau proceduri noi care ar putea avea impact asupra deținătorilor de vehicule care au nevoie de serviciile noastre și vă recomandăm să verificați informațiile care ajung la voi prin surse care nu par de încedere. Puteți suna la call-center RAR, secțiunea “informații”.
Ne puteți solicita informații oficiale și prin formularul de petiții.
Rămâneți informați, e important!
Articolul precedentNissan X-Trail Nismo: versiune performantă pentru piața din Japonia
Articolul următorNichols Cars N1A – ICON 88, elogiul unor mari victorii
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

4 × two =