O nouă marcă din China își anunță oficial debutul în România. Chery, cel mai mare exportator de automobile din China intră pe piața autohtonă prin parteneriatul semnat cu Grupul Auto Italia.
Chery, cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, intră oficial pe piața din România prin parteneriatul semnat cu Grupul Auto Italia, companie parte din Grupul Samelet. Acordul va permite comercializarea locală a modelelor SUV din gama Tiggo începând cu a doua jumătate a anului 2025.
Anunțată neoficial de ceva vreme, venirea producătorului Chery a fost oficializată pe 25 aprilie. Partenerul pentru piața din România, este Grupul Auto Italia care are în portofoliu mărcile Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth și Maserati. Din septembrie 2024, Auto Italia importă în România și marca Leapmotor prin subsidiara Auto Green Motor.
Cu o prezență în peste 110 țări și regiuni și peste 15 milioane de utilizatori globali, dintre care 4,5 milioane în afara Chinei, Chery își continuă expansiunea internațională și va lansa modelele produse în serie din familia TIGGO pe mai multe piețe din Europa în cursul acestui an, transmițând un mesaj puternic la nivel global privind nivelul tehnologic al brandului Chery. Compania este pregătită să respecte reglementările europene și să concureze direct cu producătorii auto tradiționali.
Chery își consolidează prezența strategică în Europa printr-o strategie tehnologică amplă, axată pe trei direcții principale: vehicule electrice, hibride și cu motor termic, rămânând fidel viziunii sale originale de a deveni „brandul de familie preferat la nivel global”. În continuare, compania își va dezvolta activitatea în sectoare cheie, precum lansarea de noi produse, marketing și construcția brandului.
Producătorul din China mai spune că a crescut constant în ultimii ani, ajungând la 2,6 milioane de unități vândute la nivel global în 2024, cu 38% mai mult față de anul anterior.
„Auto Italia și Grupul Samelet sunt onorați să fie aleși de Chery pentru importul și distribuția brandului Chery în România. Parteneriatul nostru se bazează pe o viziune comună, orientată către client, și pe o prezență solidă, resurse consistente și leadership dovedit pe piața din România, pentru a răspunde cu succes nevoilor clienților, într-un peisaj auto aflat într-o continuă transformare”, a declarat Adrian Narcis Ghiță, CEO al Grupului Auto Italia.
În 2025, Chery va acorda prioritate lansării generației a patra a modelelor SUV TIGGO7 și TIGGO8, ambele echipate cu sistemul Chery Super Hybrid (CSH). CSH are trei componente esențiale. Primul – motorul pe benzină de generația a cincea, care are un randament termic remarcabil, de 44,5%. Apoi, transmisia hibridă electrică fără trepte DHT, care permite accelerarea 0-100 km/h în 8,5 secunde și pachetul de baterii capabil să funcționeze în condiții extreme, de la -35°C până la +60°C, susținut de nouă moduri de operare inteligente.
Centrul de Cercetare și Dezvoltare Chery din Frankfurt va juca un rol strategic în intrarea companiei pe piața europeană. Acesta va avea o contribuție esențială la alinierea tehnologiilor Chery cu reglementările europene și cu dinamica pieței, sprijinind dezvoltarea adaptivă și permițând crearea unor vehicule adaptate standardelor europene în proporție de 100%.
Vă recomandăm și:
Chery Omoda 5, rivalul (încă) puțin cunoscut al Daciei Duster