Modelele Skoda Kodiaq și Superb își îmbogățesc gama cu un nou motor, un diesel 2.0 TDI de aproape 200 de cai-putere, asociat exclusiv cu tracțiune integrală și cutie de viteze cu ambreiaj dublu.
Motoarele termice nu și-au spus încă ultimul cuvânt, în special la Mercedes și Volkswagen, care plănuiesc să investească mai multe miliarde de euro în acest domeniu în anii următori. Acest impuls acordat motoarelor termice se aplică și celor pe motorină. Acesta este și cazul mărcii cehe Skoda, parte a Volkwagen Group, care completează gamele Kodiaq și Superb cu acest tip de motorizare.
Un TDI puternic și tracțiune integrală
Pentru ambele modele, este vorba de motorul diesel 2.0 TDI de 193 CP, asociat obligatoriu cu tracțiunea 4×4 și cutia de viteze cu două ambreiaje DSG cu 7+1 rapoarte. În cazul modelului Superb, doar varianta break Combi beneficiază de acest propulsor, pentru nivelurile de finisare Selection și Laurin & Klement. SUV-ul de clasă medie-mare Skoda Kodiak primește acest 2.0 TDI pentru ambele sale variante, de cinci, respectiv, șapte locuri, în finisajele Selection și Sportline. Astfel, Kodiak este unul dintre puținele SUV-uri de clasă medie și mare oferite și cu motor diesel. Unii dintre principalii săi concurenți, cum ar fi Peugeot 5008, Kia Sorento și Hyundai Santa Fe, au renunțat la această motorizare. Totuși, alți oponenți ai lui Kodiak mizează pe motorină în continuare. Este cazul lui Citroen C5 Aircross și al „fratelui” tehnic al modelului ceh, Volkswagen Tiguan.
Noua versiune Skoda Kodiak Sportline
Această versiune este, de asemenea, o noutate în gama Skoda Kodiaq. Este un nivel de finisare care mizează pe sportivitate, la nivel estetic, firește, cu elemente negre specifice (literele cu care e scris numele mărcii pe hayon, conturul grilei și al geamurilor). În habitaclu, nou finisare aduce scaune sport, volan cu trei spițe specific și pedalier din aluminiu. Skoda Kodiak Sportline este echipat și cu faruri LED matriciale, geamuri cu izolare acustică și jante dedicate de 19 inci.
Vă recomandăm și: