Producătorul japonez Toyota este cunoscut drept unul dintre cei care fac eforturi pentru a obține mașini care să consume cât mai puțin combustibil. Asta înseamnă un dublu avantaj: automobilele sunt ceva mai prietenoase cu mediul, dar și scot mai puțini bani din buzunarul clienților.
Un exemplar Toyota Prius LE a doborât recordul mondial pentru cel mai mic consum de combustibil
Lucrurile au mers atât de departe încât un exemplar Toyota Prius LE a doborât recordul mondial pentru cel mai mic consum de combustibil. Mașina a fost condusă de Wayne Gerdes, cel care s-a avântat la drum de pe coasta de vest a SUA până pe coasta de est. Iar pe parcursul acestei călătorii, mașina a înregistrat un consum mediu de 2,5 litri/100 km, conform informațiilor de pe site-ul oficial.
- Citește și: Reducerea consumului: Sa fim verzi!
Gerdes a condus Prius-ul pe o distanță de 5.168 de kilometri, de la Primăria din Los Angeles până la cea din New York. A traversat terenuri dificile precum deșertul Mohave și Munții Stâncoși și a atins altitudini de până la 2.100 de metri, dar cu toate acestea consumul mașinii a fost foarte scăzut. Oficialii de la GUINNESS WORLD RECORDS au monitorizat această călătorie.
Sfaturi pentru a obține un consum de combustibil redus
Toyota estimează un consum oficial de 4,13 l/100 km pentru Prius, dar performanța lui Gerdes a depășit așteptările. Conducătorul auto a împărtășit și câteva sfaturi pentru o conducere mai eficientă, recomandând porniri line, menținerea unei presiuni constante pe pedala de accelerație și utilizarea inerției vehiculului înainte de opriri.
Acest record arată încă o dată cât de eficient poate fi un automobil hibrid bine proiectat, oferind economii de combustibil remarcabile.
- Citește și: Orașul Toyota: oamenii vor comunica direct cu mașinile, roboții vor duce gunoiul