Gheorghe Vlase, poetul din Bărăgan

Românii fac o reverență când îl întâlnesc pe șosele. Celor plecați de mult din țară, le aduce aminte de casă și le dau lacrimile. Dar ce are special acest camion care a costat o avere? Pe prelata lui se află chipul lui Mihai Eminescu și un citat din marele nostru poet. Ideea îi aparține lui Gheorghe Vlase, patronul unei firme de transport din Slobozia…

Gheorghe Vlase: Am crescut într-o familie de oameni onești, acolo am învățat să respect și să ascult. Următoarea lecție am primit-o la 16 ani, la primul antrenament la o echipă de fotbal de seniori. Nu aveam prea mulți bani și când m-am dezbrăcat, în vestiar, țin minte că aveam un slip roșu. Un coleg mai în vârstă a observat, mi-a dat 100 de lei și m-a trimis să-mi cumpăr chiloți și șosete. A fost un gest care mi-a marcat adolescența și m-a ajutat să înțeleg puțin mai mult lumea în care trăiam.
Auto Test: Ați continuat cu fotbalul?
Gheorghe Vlase: În anul 1993 jucam la echipa din Slobozia, dar un adversar mi-a rupt genunchiul. După ce m-am operat am aflat ce înseamnă vorba: „Când ești în treabă, toată lumea te întreabă. La greu, nimeni nu mai întreabă nimic”. Nu o să uit niciodată că mă „uscam” de căldură și nu aveam bani să-mi cumpăr un suc la dozator. Eu am fost vecin cu tatăl lui Mircea Dinescu, jucam table și șah împreună. Într-o zi a venit o doamnă din blocul în care locuiam și mi-a spus să mergem împreună în complexul Europa să ia marfă. Aveam de la tata o Dacie, dată cu împrumut, așa că m-am dus și am început să aduc marfă. Un an de zile am muncit împreună, luam marfă din București, Râmnicu Sărat, Sfântu Gheorghe și din Iași. Căram și țigări… intrau 130 de baxuri de țigări în Dacia aia.
Auto Test: Așa ați început afacerile?
Gheorghe Vlase: Prima dată mi-am deschis o tarabă în Slobozia, undeva pe Aleea Pieții. A urmat o altă tarabă, o Dacie și… încă una. După aceea mi-am cumpărat, în timp, două camioane și vreo câteva rabe (Roman RABA n.r.). La un moment dat, prin 2001, vine la mine fratele meu care este cu șapte ani mai mic. El îmi spune „nene” și îmi zice: „Băi, nene, în ritmul acesta nu avem viitor, ar trebui să ne apucăm de distribuție”. Și am început să facem distribuție, primul nostru client a fost un producător de bere. După primul contract a fost mai ușor pentru că au apărut și alți clienți. Apoi a început construcția tronsonului de autostradă Lehliu-Fetești și am luat camioane ca să muncesc și aici. În 2008 aveam aproape 400 de camioane.

Auto Test: Și acum?
Gheorghe Vlase: Cam 120. Nu mai am motivație! Muncești ca un tâmpit, plătești taxe și impozite și este ca în proverbul ăla: „În calul  care trage, în ăla dai”! Pe piața românească este o junglă, totul este permis, simt că mă lupt cu morile de vânt. Eram mai fericit când am început afacerile, cu Dacia. Eram inconștient! Cum se spune? „Fericiți cei săraci cu duhul” (râde).
Auto Test: A fost greu?
Gheorghe Vlase: Greu? Hai să vă spun. În anul 2008 mă disperaseră șoferii cu furtul și consumul de motorină așa că am dat jos costumul și m-am urcat pe un camion. Primul drum l-am făcut pe ruta Slobozia-Călărași. Nu știam prea bine cum merg lucrurile și am cam turat motorul, dar când am ajuns acasă aveam consumul cu doi litri la suta de kilometri mai mic decât șoferii care mergeau normal. Nu știam ce să fac. La un moment dat eram la Brașov… aveam acolo 65 de camioane. I-am cerut dispecerului lista cu camioanele și am ales unul la întâmplare. Îmi aduc și acum aminte cum se numea șoferul pe care l-am verificat. Individul avea un consum aprobat de 38 de litri la sută, dar nu putea să justifice încă 50 de litri de motorină. M-am urcat pe camion și am plecat pe același traseu, la aceeași oră. Cu cât credeți că am încheiat cursa, prima oară pe acel camion? Am consumat 31,95.

Auto Test: Diferență mare…
Gheorghe Vlase: Când am făcut un calcul, la toată flota, am realizat că grupul meu a pierdut 15 milioane de euro în cinci ani. Asta numai din combustibil, nu mai pun la socoteală marfă furată, cauciucuri și alte lucruri. Spunea lumea că sunt nebun, ditamai milionarul urcat pe camion ca să verifice consumul de motorină. Nu! Am plecat de la o vorbă a unui prieten avocat care s-a prăpădit săracu`… Îmi spunea: „Gică, trebuie să înveți limba lumii. Dacă aștepți ca ei să vorbească limba ta, înnebunești”. Asta am vrut să fac. Să învăț limba lumii. Vreau să vă arăt ceva…
Discuția se întrerupe câteva clipe. Gheorghe Vlase sună pe cineva. „Adi, vino puțin”. Peste câteva clipe ne uităm, pe un monitor, la o foaie de parcurs.
Camionul meu nu-l conduce nimeni. Le-am spus: „Plecați dracului de aici, îmi stricați punctajul”. Despre ce este vorba? Despre anticipare. Aici am un grafic în care apare consumul, viteza și chiar de câte ori a frânat camionul. Uite, am plecat din Slobozia, am ajuns la Trento, în Italia, apoi undeva lângă Brescia. M-am întors prin Slovenia și am descărcat la Pitești. Am mers 3727 de km, motorul a fost pornit 20 de ore și 51 de minute, timp la relanti 28 de minute, pilot automat 28 de ore și 39 de minute. Am frânat de 41 de ori, îți dai seama?  Am o notă de 9.5. Este ca la matematică. Doi plus doi egal patru… patru minus doi fac doi. Trebuie să verifici mereu.
Auto Test: Și cum v-a venit ideea să inscripționați camionul?
Gheorghe Vlase: Voiam un camion care să mă reprezinte, așa că am luat un Scania V8 de cinci sute de cai. Poate o să credeți că sunt nebun, dar am iubit acest camion. Acest autovehicul a fost condus doar de doi oameni, eu și unul dintre colegi. Și totuși simțeam că vreau ceva special. Scania avea un camion de 620 de cai și mă gândeam să iau unul. Într-o zi sunt invitat de acest producător în Suedia și acolo întâlnesc un român plecat din țară de ceva vreme. Acasă, omul a lucrat ca profesor universitar, în Suedia era angajat la Scania. Am ținut legătura cu el și la un moment dat îmi spune că se pregătește un camion cum nu a mai fost. Când am primit poza… m-a vrăjit. Am plecat la Stockholm și în avion mă gândeam că un asemenea camion de 730 de cai, numărul 1 în lume, trebuie să aibă ceva care să facă lumea să vibreze. Așa am ajuns la mesajul: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor?” Apoi am adăugat: „Nu uita că ești român”.
Auto Test: Cine v-a inscripționat prelata?
Gheorghe Vlase: Un domn care se ocupă de creație, omul este dus cu pluta dacă a făcut ce am vrut eu. I-am spus mesajul și că vreau să apară și domnul Eminescu. S-a conectat imediat ca și cum am băgat un stecher în priză. Când am văzut prima simulare i-am spus: „Asta este, nu mai face alta că mă zăpăcești de cap”.
Auto Test: Și când ați văzut rezultatul final, prelata inscripționată?
Gheorghe Vlase: Am înnebunit, sincer! Am înnebunit! A fost ceva incredibil! Cu tot cu remorcă și prelată, toată afacerea m-a costat 240.000 de euro. Cu banii ăștia îmi cumpăram Ferrari Scaglietti, o mașină pe care mi-am dorit-o. Ideea mea face toți banii. Americanii nu pot să tipărească atâția dolari cât costă ideea mea!
Auto Test: Pe unde călătoriți cu acest camion?
Gheorghe Vlase: Prin toată Europa. Am cu el 170.000 de km, îl conduc doar eu. În cabină este foarte curat, miroase frumos și nu intru încălțat. Podeaua este acoperită cu blană artificială. Am și televizor, dar i-am dat drumul de două ori.
Auto Test: V-ați gândit vreo clipă să inscripționați mesajul în engleză sau în altă limbă europeană?
Gheorghe Vlase: Poftim? Stați puțin (se încruntă)! Cum adică? Eu sunt român! Eu am scris pentru români, nu pentru străini! Eu vreau binele românilor, fraților mei! Dacă trebuie, mă duc la moarte cu demnitate pentru această idee. Eu nu vreau binele străinilor care se uită cu jind la noi și ne fac să ne dăm cap în cap. De multe ori am greșit, poate Dumnezeu mi-a dat să fiu prea orgolios, dar înainte de toate am vrut să fac lucrurile corect. Să știți că acesta nu este singurul camion inscripționat. Am mai făcut unul cu mesajul: „Moldova (… Basarabia) nu este a mea și nici a voastră, este a urmașilor noștri, urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor”. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat șansa să-mi trăiesc visele.
Auto Test: Vă opriți aici?
Gheorghe Vlase: Eu am fost fascinat de Alexandru Ioan Cuza și îmi pare rău că nu am făcut ceva care să amintească de marele nostru domnitor. Am fost cucerit de Moș Ion Roată și de versurile „Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română”. Am aici un angajat cu care am copilărit. Ne mai băteam când eram mici, el avea frați și mă cam dovedeau. De atunci mă gândesc la ideea că unde-s doi puterea crește. Ar fi extraordinar să ne dăm mâna, dar nu are cine să ne unească. Ne lipsește un Cuza!

Interviu şi foto realizate de Sorin BARBU

http://www.autotestmagazin.ro/rar-tahografe-pe-urmele-soferilor/