Cum altfel s-ar mai putea numi Nissan Qashqai, dacă mă gândesc că este construit la Sunderland, în nord-estul Angliei. Sau poate că, ținând cont că în proiectarea sa au fost implicate și echipele din Germania și Spania, ar trebui să fie numit Herr Japanish ori Signor japones?
Aflat la faceliftul celei de-a doua generații, Nissan Qashqai rămâne pentru constructorul japonez modelul cel mai bine vândut din istoria sa, cu aproximativ 2,3 milioane de unități vândute din momentul lansării primei generații. Sau, poate fi considerat cel mai popular crossover construit de britanici de la apariția lui, în 2007.
La trei ani de când actuala generație s-a lansat, feedbackul din partea posesorilor modelului a determinat constructorul să facă o serie de schimbări. Cele mai vizibile sunt noua bară frontală, care preia tema grilei de la conceptul Vmotion 2.0 apărut la începutul anului, și blocurile optice redesenate, în timp ce interiorul a primit un volan nou, iar scaunele au fost reproiectate. În plus au apărut două culori noi, albastru Vivid Blue și maro Chestnut Bronze. Și, ca o paranteză, modelul Nissan Qashqai de test a avut culoarea Satin Silver.
Motorul avut la dispoziție în echiparea „cea mai cea”, adică Tekna+, a fost dCi-ul de 1,6 litri ce dezvoltă 130 CP cuplat la o transmisie automată CVT XTRONIC. Combinația este poate cel mai dinamic compromis între masă și cuplu astfel încât cinci persoane și bagajul aferent să poată merge liniștite oriunde. Adică… nu chiar oriunde, dacă mă gândesc că puntea tractoare este cea din față iar, în cazul acesta, puțină ploaie și un pământ umed i-au dat bătăi de cap când a trebuit să urce un dâmbuleț.
Ce-i drept, nici anvelopele nu l-au prea ajutat pe Qashqai dar, când am găsit locul cu aderență suficientă, totul a fost ok. Pornind de la ideea că nu sunt un adept al ideii de crossover fără tracțiune integrală, pentru unul destinat vieții de oraș s-a descurcat onorabil. Garda la sol de 180 mm îl ferește de o mare parte din „obstacolele” întâlnite pe drumurile de țară sau pe cele din cartier. Pe de altă parte, ținuta înaltă este un mare atu când rulezi pe orice drum, mai ales că unghiul de vedere frontal și periferic se deschide consistent. Ați crede că, din cauza înălțimii șasiului, suspensia te „amendează” atunci când virezi cu ceva mai mult aplomb sau când bruschezi puțin coloana de direcție, ca reacție de ultim moment. Aici intervin o serie de tehnologii pe care japonezii vi le pun la dispoziție în dotarea standard sub denumirea New Chassis Control care include controlul activ al călătoriei, al frânei de motor și al trasei de urmat. Partea interesantă este că pentru un patern cu punte independentă pe față și șasiu semirigid pe spate ruliul nu deranjează, iar amortizarea hopurilor este de notă mare. Lucru valabil și pentru zgomotul la rulare. În oraș ați crede că „masivitatea” lui Nissan Qashqai este problematică, însă, este doar o impresie pentru că lungimea este doar cu un lat de palmă mai mare față de un hatchback, iar diferența de ampatament este nesemnificativă. În plus, direcția asistată electric, chiar dacă destui nu sunt fericiți când au parte de ea, are două setări, normal și sport, care vă permit să vă alegeți răspunsul la efort în funcţie de stilul de condus. Iar faptul că am avut parte și de plafon panoramic de care m-am bucurat atât ziua, cât și noaptea, să văd spectacolul urban m-a determinat, atunci când m-am dat jos din Qashqai, să-i spun lui „mister japanese”: Domo arigato!
Text / Foto: Radu BUHĂNIŢĂ
