Au şi americanii mărcile lor de maşini „şmechere”, iar Cadillac este una dintre acestea. Modelul de care o să vorbim acum face parte din generaţia a doua a seriei Cadillac Seville, o line de sedanuri cu patru portiere, menită să concureze în principal importurile de maşini de lux europene de după 1980.
Designul exterior urma să păstreze caracteristicile unei maşini americane, iar proporţiile alese te fac să crezi că vezi o mașină mai mare decât este în realitate. Asta deoarece din punct de vedere al dimensiunilor nu era cel mai voluminos sedan al mărcii Cadillac. Cu o lungime de aproximativ 2.900 mm, o lăţime de 1.800 mm şi o înălţime de circa 1.400 mm era o maşină adresată cumpărătorilor mai tineri de automobile europene de lux. Pentru aceştia, dimensiunile exterioare nu reprezentau argumentul suprem în privinţa luxului, al aspectului exterior sau al fineţii detaliilor. Chiar dacă în afară nu este pe gustul unui admirator înrăit al maşinilor europene, de designul exterior s-a ocupat Bill Mitchell, un foarte talentat designer american. Implicarea acestuia a făcut ca exteriorului să fie deosebit prin rezolvări şi detaliile incluse comparativ cu alte maşini americane din perioada respectivă. Din seria Cadillac Seville o să vorbim despre a doua generaţie deoarece este considerată cea mai reuşită în privinţa designului. Prima impresie este că ai în faţă o maşină cu o prezenţă puternică. Acest lucru este datorat proporţiilor alese şi temei grafice în două culori. O cabină generoasă cu o suprafaţă vitrată mai mică în raport cu suprafaţa portierelor, la care se adaugă o capotă lungă şi un spate scurt, reprezintă formula care asigură o imagine dinamică. Partea frontală impune respect prin calandrul generos, flancat de blocurile optice rectangulare, şi emblema mărcii poziționată deasupra acestui ansamblu. Spatele atrage atenţia prin banda îngustă a stopurilor şi profilul capacului foarte plonjat.
Maşina din imagini este un Cadillac Seville din anul 1985. Din punct de vedere tehnic are sub capotă un motor de 4,1 litri V8 cu injecţie pe benzină, cuplat la o transmisie automată cu patru trepte, iar tracţiunea este pe roţile din faţă. Interiorul este lucrat atent prin materialele alese, cromatică şi detalii. Nu lipsesc nici dotările care în anii respectivi nu însemnau puţin lucru. Întâlnim, prin urmare, ferestre electrice, instalaţie de aer condiţionat sau pilot automat. Din rândul maşinilor proiectate şi fabricate de americani după anul 1980 este unul dintre puţinele automobile cu şanse reale să fie acceptat în rândul vehiculelor clasice valoroase pentru împătimiţii mașinilor de peste ocean.
Gabriel Manole / Foto: connorsmotorcar.com
