TEST: Renault Megane sedan Energy Tce

0
96

Revederea cu Megane mă pune faţă în faţă cu versiunea sedan. Sunt cucerit neaşteptat de repede de silueta agilă, dar în egală măsura elegantă. Dar cum nu este vorba de un concurs de frumusețe mă gândesc că, dincolo de ceea ce am în faţa ochilor, mai există un motiv pentru care ne-am întâlnit.

Și nu este vorba de faptul că are o caroserie în trei volume care include un portbagaj generos. Cu o capacitate de 434 litri, acesta pare să ofere mai mult spațiu decât lasă să se înţeleagă simpla enunţare a valorii. Pereţii laterali drepţi şi adâncimea de încărcare de 1.084 mm creează impresia unui spațiu util primitor, gata să se înhame la toate nevoile pe care le-ar putea avea o familie modernă. Fie ea şi una foarte „bagajistă”. Versiunea de echipare „Intens” este atent ferchezuită. Tapiţerie şi volan îmbrăcate în piele, scaun şofer cu masaj, trapă electrică cu dimensiuni ample, două conexiuni USB (ambele cu funcţie de încărcare), meniu „Multi-Sense” pentru configurarea răspunsului din partea mecanicii, head-up display şi câte şi mai câte altele. Nu este de mirare că te simţi bine când călătoreşti în astfel de condiţii, indiferent dacă te afli la volan sau nu. În calitate de şofer, descopăr motivul acestei revederi: disponibilitatea transmisiei automate EDC (Electronic Dual Clutch) cu șapte trepte pentru motorul 1.2 Tce. Deși capacitatea cilindrică de 1.197 cmc nu poate fi suspectată că ar inspira cine știe ce pretenții dinamice, cei 130 CP și 205 Nm pe care îi dezvoltă pot fi un motiv bun de reflexie. Ca și transmisia automată cu dublu ambreiaj, garant al confortului deplin. Dacă reuşeşti să faci faţă prejudecăţilor legate de fenomenul „downsizeing” surpriza care te aşteaptă este una cât se poate de antrenantă, indiferent de programul ales din meniul „Multi-Sense”. În modul Eco accelerările sunt blajine, lipsite de orice turbulență. Cuvântul de ordine este confort.

Cum suspensia înăbuşă eficient şocurile provenite până şi de la denivelările cele mai enervante, iar servodirecţia variabilă, asistată electric, uşurează la maxim manevrarea volanului la viteze mici sau atunci când stai pe loc, nu îți rămâne nimic altceva de făcut decât să te bucuri de drum. Pe autostradă maşina se simte dezinvoltă şi deloc descurajată de regimul de viteză impus – 130 km/h. Motorul are cam 2.800 rpm în treapta a șaptea, consumul instantaneu oscilând în jurul valorii de șapte litri. Cum zona roşie a turometrului începe la 6.000 rpm este evidentă resursa de putere de care mai dispune. Pare locul potrivit să încerc și programul Sport. Modificarea setup-ului se face imediat simţită. Acceleraţia devine mult mai sensibilă, la apăsarea pedalei cu acelaşi unghi, comparativ cu ceea ce se întâmpla în programul Eco, cantitatea de combustibil trimis în cilindri fiind mai mare. Prin urmare prestaţiile dinamice sunt altele. Înviorarea este cu atât mai plăcută cu cât ea se insinuează pe un confort al călătoriei specific unui model adresat familiştilor. Nu este vorba de o diferenţă majoră de comportament, cât de una care nuanţează mai apăsat un stil de condus antrenant. Cert este că mă înghionteşte să merg din ce în ce mai repede… Doar într-o astfel de exploatare zgomotul de la motor devine sesizabil pe accelerări. Altfel, utilizat normal, zgomotul său se pierde, acoperit fiind de cel provenit de la roţi sau de la vânt sau de la ambele. Cum principalul demers din spatele fenomenului downsizing este reprezentat de scăderea consumului de combustibil, Tce îşi justifică existenţa în diverse situaţii. De exemplu, la 90 km/h. Un consum instantaneu de aproximativ patru litri la nici 2.000 rpm, în ultima treaptă, este mai mult decât mulţumitor. În plus onctuozitatea care caracterizează funcţionarea transmisiei automate în oricare din programele incluse în Multi-Sense şi, nu în ultimul rând, spaţiul generos pus la dispoziţia pasagerilor fac din Megane sedan TCe cu EDC un model capabil să ofere o călătorie foarte comodă care „riscă” să se transforme oricând într-una plină de entuziasm.

Text / Foto: George DRUGESCU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× opt = 64