Traficul urban devine de la an la an mai agitat, aglomerat şi mai haotic. Şoferii stau mai mult cu ochii pe telefoane decât la drum, bicicliştii fac spectacol strecurându-se fantomatic printre maşini, iar motocicliştii umplu puţinele locuri rămase libere expunându-se, nu de puţine ori, la neatenţia lor sau a celorlalţi participanţi la trafic.
Per ansamblu, este clar că vorbim de un mediu ostil. Nu numai pentru o categorie anume, ci pentru absolut toţi cei care formează ceea ce numim trafic urban. Inclusiv pietonii. De altfel, lungul şir de decese cauzate de evenimente rutiere a început chiar cu un pieton. Se pare că Bridget Driscoll, o englezoiacă în vârstă de 44 de ani şi mamă a doi copii, este prima victimă documentată a unui accident produs de o maşină propulsată de un motor cu combustie internă. Se întâmpla în Londra, pe 17 august 1896.
Statisticile curente, cum este cea referitoare la anul trecut, redactată de World Health Organization (WHO), dezvăluie adevăruri sumbre. La nivel global, în 2018, s-au înregistrat 1,35 milioane decese cauzate de accidentele rutiere. Asta înseamnă cam 3.700 de decese pe zi… Şi mai îngrijorătoare este statistica care arată că accidentele rutiere sunt principala cauză a decesului pentru persoanele cu vârste cuprinse între 5 şi 29 de ani. Aşadar, copii şi cei (foarte) tineri sunt cei mai expuşi la evenimente rutiere cu rezultat fatal. În mod logic, tinerii care au un permis de conducere pentru motociclete sau alte vehicule cu două roţi, se expun şi mai mult unui asemenea risc. În prag de început de sezon moto, dacă vremea nu o să se strice şi o să îşi reia tempo-ul normal, trebuie să fim aşadar pregătiţi. Şi noi, dar şi „motoarele” noastre, indiferent de categoria la care sunt încadrate.
O inspecţie generală se impune cu certitudine. Schimbarea uleiului, a filtrului de ulei, verificarea stării filtrului de aer, a celui de combustibil, a bateriei, a lanţului (sau curelei de transmisie) şi a pinioanelor aferente, a furcilor, bujiilor, anvelopelor şi frânelor (discuri şi plăcute) sunt operaţii obligatorii (dar nu exclusive) dacă ţii la viaţa ta. Şi a altora… În principiu trebuie să te asiguri că totul funcţionează perfect. Apoi, nu trebuie uitat echipamentul de protecţie: cască, genunchere, cotiere, protecţii de umeri şi spate, mănuşi şi încălţăminte adecvată. Abia apoi, te poţi urca în şa. Odată ajuns aici, poate că se impune un moment de reflecţie asupra forţelor (nu lăuntrice) care te-ar putea pune la încercare în cazul producerii unui eveniment rutier nedorit. Dacă circuli cu 100 km/h şi în faţă ai un obstacol de care te loveşti (camion, autobuz, copac etc.), fizica îţi oferă zero şanse de supravieţuire.
Asta pentru că oprirea completă se produce undeva până într-un metru. Prin urmare, în momentul impactului, asupra ta acţionează o deceleraţie de circa 386 m/s2. Sau 39g. Concluzia? Pentru câteva milisecunde vei cântări de 39 de ori mai mult decât normalul. Când te urci pe cântar ai, să zicem, 80 kg? Ei bine, acum va trebui să faci faţă unei greutăţi de peste 3,12 tone… Practic nimic nu te poate salva! Niciun fel de echipament! Desigur, acest scenariu este unul rarisim. În mod obişnuit, mai ales în traficul urban, incidentele se întâmplă fie la o viteză mai mică, fie îţi oferă ocazia să „zbori” de pe motocicletă, fie ambele variante. Dar matematica fixează nişte repere care atrag atenţia asupra enormului risc la care ne supunem (pe două sau pe patru roți) când circulăm cu viteză mare sau când nu suntem atenţi la trafic sau poate prea obosiţi pentru a conduce. Aşa ajungem la cea mai des utilizată expresie utilizată de cel vinovat de producerea unui accident: „M-am uitat, dar nu l-am văzut!”. Prin urmare, indiferent de motocicleta pe care o folosim, primul pas spre o siguranţă mai bună este să fim cu ochii în patru! La intenţiile şi stilul de condus practicat de şoferii care circulă în proximitatea noastră, la cei care rulează cu cel puțin trei mașini mai în faţă, la pietonii neatenţi, la biciclişti, la cei cu trotinete electrice, la copiii care se joacă pe lângă stradă, la marcajele acoperite cu o peliculă fină de apă, la liniile de tramvai ude, la gropi, la gurile de canal fără capac, la borduri, la zonele acoperite cu praf sau pietriş, la piatra cubică udă, la denivelările drumurilor mai ales când oprim şi întindem picioarele să ne sprijinim, la felul în care frânăm în oraș (fără să bruscăm frâna față și folosind-o mai mult pe cea din spate) şi – evident! – la ceilalţi motociclişti.
Text: George DRUGESCU / Foto: politiaromana.ro, wallhere.com
