Ina Popa: „Și noi suntem în trafic”…

1
161

…Acesta este mesajul fetelor din România, strașnice și curajoase, care străbat lumea în lung și-n lat pe motocicletă, fără să țină cont de vreme și de… vremuri. Din statisticile înregistrate la „Asociația Femeilor Motocicliste” rezultă că patru la sută dintre motocicletele din trafic, aproximativ 35.000, sunt conduse de doamne și domnișoare. Ina Popa este una dintre inițiatoarele acestei asociații. Ina lucrează în domeniul vânzărilor și în fiecare an pleacă în vacanță pe două roți.

„Am luat permisul pentru motocicletă în 2008 și de atunci nu am avut niciun an de pauză. Am adunat o mulțime de aventuri pe două roți”.

Auto Test: De unde ați dobândit pasiunea pentru motociclete?
Ina Popa: (Râde) Este mai degrabă un virus pe care poți „să îl prinzi” și din aer. Am avut contact, ba prin intermediul tatălui, ba datorită unui prieten… La un moment dat m-am întrebat, în mod serios, dacă aș putea face asta. Evident, răspunsul a fost „da”.
Auto Test: Când ați mers prima oară pe motocicletă?
Ina Popa: În timpul cursurilor de la școala moto. L-am avut instructor pe fostul campion de motociclism, Octavian Vrăjitoru. Am ajuns la el după ce un alt instructor a refuzat să mă pregătească.
Auto Test: De ce?
Ina Popa: Mi-a spus că nu învață o fată!

„Mama mă susține, îmi urmărește cu drag aventurile din alte țări, chiar sper că, în secret, se mândrește cu asta. De câțiva ani și fratele meu a preluat, de la mine, acest microb”.
Ina, la birou

Auto Test: Cât de des mergeți pe două roți?
Ina Popa: Pasiunea arzătoare de la început, care mă îndemna să merg până în „buza” iernii, pe ploaie sau caniculă, s-a transformat într-una mai așezată, iar acum plec pe două roți doar la drum lung. Prefer ca plimbarea să fie mai lungă decât îmbrăcatul și dezbrăcatul din hainele moto, iar excursiile mele au două-trei săptămâni. Uneori, plecările sau întoarcerile din vacanță pornesc și se sfârșesc în poarta firmei, din dorința de a folosi la maximum zilele libere. Serviciul și pasiunea se completează foarte bine… fără job nu ar fi bani de vacanțe (râde).
Auto Test: Ați încercat să le explicați colegilor care sunt avantajele mersului pe motocicletă?
Ina Popa: Conversațiile cu „civilii”, cei care nu au motor și nici nu intenționează să-și ia, merg în două direcții: „Am un văr care a făcut accident de motor” sau „eu nu-mi iau, că-mi place viteza și nu m-aș putea stăpâni”. Prima frază îmi pare o încercare morbidă de a avea ceva în comun cu fenomenul moto sau de a-mi atrage atenția că este periculos, idee care, desigur, nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată, fără conversația respectivă (râde). Cât privește a doua replică, mă înspăimântă gândul că persoanele respective au permis și conduc mașini. Celor care au aplecare spre motociclism încerc să le arăt partea bună a poveștii.

„Ce se întâmplă la întâlnirile noastre rămâne… în sufletele și amintirile noastre! Ne distrăm grozav și abia așteptăm următorul prilej să petrecem timp împreună”.

Auto Test: Cum v-a venit ideea să construiți acest proiect, „Asociația femeilor motocicliste”?
Ina Popa: În 2017, împreună cu o prietenă care a aflat de WIMA – Women International Motorcycle Association – am decis că am putea aduce și în țara noastră această asociație. Ne-am gândit să creăm un loc în care să promovăm mersul pe două roți pentru doamne și domnișoare.
Auto Test: Cum au fost primite acțiunile și paradele asociației?
Ina Popa: Am avut deja două parade anuale, exclusiv cu femei motocicliste, care au fost primite cu entuziasm de fete și cu curiozitate de restul publicului. La întâlnirea consacrată de la Lepșa, în Munții Vrancei, au venit fete din toată țara. Cel mai mare proiect din acest an este participarea la „Women Riders World Relay”, o ștafetă internațională dedicată femeilor motocicliste, care va trece prin România la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie.
Auto Test: Cum sunt primite femeile pe motocicletă în trafic?
Ina Popa: Cu admirație și curiozitate. Am auzit și de interacțiuni negative, dar m-au mirat. Am avut și eu conversații cu șoferii, la semafor, care au fost uimiți să descopere că sub cască și ochelarii negri se află o fată.

Auto Test: Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru doamnele și domnișoarele care își doresc să meargă pe motocicletă?
Ina Popa: Nu „împing” pe nimeni spre motociclism, dacă nu își dorește asta, cu adevărat. Încerc să le demontez temerile cu fapte și argumente, din exemplul meu sau al prietenilor mei, dar le spun și că această pasiune vine „la pachet” cu niște riscuri.
Auto Test: Cât de important este echipamentul?
Ina Popa: Cel mai important! Am văzut motocicliști care după ani de mers pe motor încep să scadă din cantitatea de echipament pe care o pun pe ei. Nu este deloc bine. Îmi place să cred că fetele sunt mai conștiincioase, mai ales că multe dintre ele sunt mame.
Auto Test: Credeți că ar trebui să se facă anumite schimbări pentru ca drumul cu motocicleta să fie mult mai sigur?
Ina Popa: Desigur. Ar trebui să se investească mai mult în infrastructură. Cred că cei care nu respectă legislația, ar trebui amendați drastic! Așa se vor educa mai bine participanții la trafic și am avea drumuri mai sigure.

Interviu realizat de Sorin Barbu

Articolul precedentBogdan Ciobotariu, „Doctorul” care nu lasă fiarele să moară
Articolul următorCristian Țânțăreanu, farsele și pisicile care dorm pe Bentley
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


noua − 6 =