Omenirea este pe punctul de a conştientiza la nivel planetar impactul complex şi profund agravant al diverselor activităţi umane şi al deşeurilor generate de acestea asupra florei, faunei şi implicit, chiar asupra celor care le generează – noi înşine.
Sursele poluării sunt extrem de diverse şi chiar surprinzătoare câteodată nu numai prin felul în care interacţionează cu diversele forme de viaţă sau cum reuşesc să se răspândească, dar şi prin felul în care se infiltrează profund în mecanismele materiei organice. Pe lângă emisiile enorme de CO2, nefericit conjugate cu defrişări ilegale de o amploare greu de estimat cu precizie, o problemă îngrijorătoare o ridică plasticul. Folosit la o gamă extrem de variată de produse corelate cu civilizaţia noastră, plasticul a reuşit să devină un inamic global. Insula de gunoaie din largul Oceanului Pacific, localizată undeva între California şi Hawaii, conţine circa 80.000 de tone de plastic care plutesc în limita unei arii de aproximativ 1,6 milioane km2 – o suprafaţă de aproape șapte ori mai mare decât cea a României. Cele câteva mii de miliarde de deşeuri din plastic care compun Marea Insulă de Plastic nu sunt deloc străine de consumul anual de plastic, evaluat la peste 300 milioane de tone. Poluarea cu acest material este atât de răspândită, încât a ajuns nu numai în burta balenelor şi a multor alte specii de peşti, păsări sau ţestoase marine, cât şi în cele mai imaculate zone ale planetei. Cercetătorii au descoperit recent particule de plastic în mostrele de gheaţă prelevate din zona Polului Nord, s-a constatat că în Pirineii francezi ninge cu plastic, iar depozitul de plastic din zona mărilor Groenlandei şi Barents se pare că este într-o expansiune continuă. Toată această ofensivă reprezintă o componentă a degradării permanente şi extrem de diversificate la care supunem constant mediul înconjurător şi viaţa sălbatică. Se cer măsuri urgente pentru a stopa această propagare toxică.
România subscrie acestui demers: a interzis folosirea pungilor din plastic subţire (sub 50 microni) încă din iulie 2018. Educarea publicului în privinţa diverselor tipuri de plastic şi înţelegerea deplină a noţiunilor de bioplastic, plastic compostabil sau plastic biodegradabil ar trebui să grăbească acest proces prin creşterea nivelului de conştientizare şi de implicare din partea noastră, a tuturor. Cu alte cuvinte, să fim mult mai grijulii cu ceea CE aruncăm şi mai ales CUM și UNDE. Mai mult, trebuie să înţelegem cât se poate de corect termeni precum „biodegradabil” sau „ecologic”. Ar trebui să ştim sigur că ceea ce aruncăm pe te miri unde sfârşeşte prin a fi descompus prin procese naturale până la dispariţie, fără să polueze. Bioplasticul, în ciuda prefixului „bio”, trebuie privit cu multe rezerve pentru că nu este vorba de un material plastic care se descompune sub acţiunea microorganismelor, în urma unui proces natural. Confuzia este oarecum legitimă în lipsa unei informări mai în detaliu. Particula „bio” te poate duce cu gândul la faptul că este vorba de un material prietenos cu mediul. Dar prezenţa ei în denumire semnalizează doar modul în care a fost obţinut respectivul material – din materie vegetală, nu din derivaţi ai petrolului. În funcţie de compoziţie, bioplasticul poate dăuna naturii în timpul procesului de descompunere, ceea ce ar trebui să te facă să-l evacuezi prin reţeaua de salubrizare selectivă a deşeurilor în loc să-l arunci cine ştie pe unde. „Ecologic” cu adevărat nu este nici plasticul biodegradabil. Deşi are un proces de descompunere mai accelerat datorită prezenţei unor aditivi în compoziţia sa, se pare că are şi limitări destul de importante. De exemplu, nu poate fi digerat complet de vieţuitoarele marine, ceea ce creează complicaţii pentru acestea. Aşadar, este bine să ne dispensăm de el folosind aceeaşi cale ca şi în cazul bioplasticului, nu să-l aruncăm aiurea în natură. Plasticul compostabil este singurul 100% biodegradabil pentru ca materialele din care este realizat pot fi recuperate integral printr-un proces de descompunere organică care nu afectează cu nimic mediul. În urma compostării (proces derulat în prezenţa oxigenului, umiditate mărită şi regim termic ridicat pentru a favoriza apariţia microorganismelor), acest tip de plastic se întoarce în natură sub formă de nutrienţi pentru sol. Aşadar, ceea ce avem de făcut este să reutilizăm cât mai mult pungile din plastic, iar atunci când ne debarasăm de ele (sau de PET-urile de toate felurile) să o facem în mod responsabil, de preferat prin metoda compostării într-un centru abilitat. Oricum, indiferent de tipul de plastic despre care ar fi vorba, acesta NU TREBUIE ARUNCAT NICIODATĂ ÎN NATURĂ. Este datoria noastră să conservăm mediul natural de pe această planetă, singura pe care o avem la dispoziție pentru a putea trăi.
Text: George Drugescu / Foto: asm.com, francisperez.es, futurism.com, theoceancleanup.com
