Ministrul Trasporturilor: luăm în calcul suspendarea RCA pe perioada stării de urgență

0
110

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto ar putea fi suspendată pe perioadă stării de urgență, dar și cu până la nouă luni după încetarea acesteia, fără ca deținătorii autovehiculelor de transport rutier să fie nevoiți să predea autorităților plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Strategia a fost dezbătută în cadrul unei întâlniri dintre reprezentanții transportatorilor din România, ministrul Transporturilor și membri ai Autorității de Supraveghere Financiară. Patronatul Brokerilor de Asigurare se opune vehement.

În cadrul unei emisiuni televizate, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a susținut că se lucrează la o strategie prin care firmele de transport rutier care înregistrează în această perioadă o scădere importantă a activității, chiar totală în cazul celor care fac transport internațional de persoane, să poată suspenda RCA.

„Transportul rutier de persoane se află în mare dificultate în acest moment. Transportul internațional de persoane este suspendat. Luăm în calcul amânarea sau chiar suspendarea RCA în situația de urgență”, a susținut ministrul.

O astfel de solicitare a venit, în urmă cu câteva zile, din partea Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care susține că, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, firmele de transport rutier de mărfuri românești care realizează transport rutier internațional au raportat o scădere de 80% a afacerilor. În plus, firmele de transport rutier de mărfuri care activează în zona de automotive înregistrează scăderi de 100%, după ce în Europa industria de automotive s-a oprit, iar în România mai multe fabrici precum Dacia, Ford sau Pirelli și-au suspendat activitatea.

Practic, transportatorii vor să le fie permisă suspendarea online a RCA pentru autovehiculele imobilizate în parcări sau parcuri auto, multe dintre ele aflate în afara României, fără a fi obligați să predea plăcuțele de înmatriculare, ci doar să declare pe propria răspundere că mașinile nu se mișcă din parcări. Desigur, solicitarea se referă strict la camioanele care nu se mai deplasează în această perioadă sau în perioada de criză care ar putea urma după încheierea pandemiei.

De altă părere este Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare din România (PRBAR), care susține că

„orice solicitări de amânare a plăţii ratelor de asigurare sau de suspendare a unor contracte, nu conduc automat la suspendarea plăţii daunelor produse în această perioadă, acest demers putând genera dificultăţi de cash-flow uriaşe pentru asigurătorii RCA, chiar creşterea abruptă de tarife ulterior crizei“.

În ciuda dificultăților din piața transportatorilor, ministrul Transporturilor a dat asigurări că aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate localităților din România nu va avea de suferit.

„Nu există pericolul ca un oraș să nu mai fie aprovizionat. Toate măsurile luate de autorități au fost în sensul aprovizionării populației cu marfă. La început de martie ne-am confruntat cu un blocaj în frontiera cu Slovenia, Ungaria și Austria, însă am reușit să deblocăm situația și am adus mii de camioane care transportau marfă. Sunt cinci culoare construite pe teritoriul României pe care circulă transportul de marfă. Avem în tranzit aproximativ 1.000 de camioane. Ele trebuie să părăsească țara în maxim 48 de ore. Pot staționa pentru odihnă doar pe traseul celor cinci culoare. Am fluidizat foarte mult tranzitul în România. Lucrăm împreună cu MAI pentru fluidizarea trecerii frontierelor. La Nădlac au decis să separe cele două puncte. Nădlac 1 rămâne pentru persoane, iar Nădlac 2 pentru marfă”, a explicat ministrul în cadrul emisiunii televizate.

Pentru transportul de persoane pe calea ferată, cifrele arată îngrijorător, pentru că 30% dintre trenurile CFR au fost suspendate – aproximativ 500 de trenuri din cele 1700. Calculele arată că veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%. În ceea ce privește traficul aerian, datele oficiale arată că la nivel European acesta a scăzut cu 91%, iar în România cu 94%.

Foto: CFR Călători, Ministerul Transporturilor, UNTRR, flighrradar24.com

http://www.autotestmagazin.ro/untrr-transportul-nu-creste-pretul-produselor-la-raft/

http://www.autotestmagazin.ro/ministrul-lucian-bode-alaturi-de-personalul-spitalului-clinic-cf-witting-de-ziua-mondiala-a-sanatatii/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ doi = 7