Ducati și mobilitatea urbană

0
110

Marile nume din lumea motocicletelor acordă o atenție sporită mobilității electrice, mai ales dacă este vorba de marile aglomerări urbane. Ducati a acceptat provocarea și lansează două modele de scutere electrice care vor să fie o parte dintre răspunsurile la trendurile transportului durabil aflat în continuă dezvoltare. Poate că denumirea de trotinete electrice vă este mai familiară.

Chiar dacă există controverse destule despre utilizarea lor, cererea unei piețe pentru acest tip de mijloace de locomoție este „sfântă” pentru orice investitor care a aderat la idee. Ducati, în parteneriat cu MT Distribution, o companie italiană deja prezentă în acest sector de peste 40 de ani, nu a stat pe gânduri și a lansat primele două „trotinete” electrice care vor fi prezente pe piață începând cu luna iunie. Cele două fac parte din noua gamă formată din patru scutere electrice și trei biciclete pliabile apărută sub brandul Ducati ce include Ducati Corse și Ducati Scrambler.

Să le luăm pe rând. Scuterul Ducati Scrambler Cross-E are montate anvelope tubeless groase, anti-perforare, de dimensiunile 110 / 50 / 6,5”, care sunt de adecvate pentru suprafețe murdare și alunecoase sau drumuri sever denivelate. Motorul electric fără perii dezvoltă o putere de 500 W și garantează o excelentă furnizare a cuplului atât la pornirea de pe loc, cât și pe porțiunile de urcare, fără să existe fluctuații ale ritmului deplasării. Bateria de 375 Wh permite o autonomie de aproximativ 35 km menținând o viteză medie de 15 km/h. Iar rezistența cadrului îi asigură scuterului electric stabilitate maximă și confort de rulare. Farul frontal dublu îi permite utilizarea pe timp de noapte cu o vizibilitate remarcabilă, iar gestionarea tuturor funcțiilor, inclusiv a celor 3 moduri de călătorie, se face cu ajutorul ecranului central LCD de 3,5 inci.

Pro II este al doilea model al celor de la Ducati și dispune tot de un motor fără perii, dar cu o putere de 350 W, alimentat de o baterie de 280 Wh care îl permite să parcurgă până la 30 km, în deplin confort, datorită suspensiei din spate și a anvelopelor tubeless, de asemenea rezistente la perforare. Siguranța și ușurința de utilizare a acestor vehicule sunt o prerogativă fundamentală a liniei de produse Ducati, astfel că scuterul are o frână dublă (discuri față și spate acționate electric) și un ecran LCD de 3,5 inci de pe care monitorizați și gestionați toate setările necesare deplasării.

Despre bicicletele electronice pliabile, care vor fi lansate pe piață în săptămânile următoare, italienii spun că vor avea un design inovator și vor fi echipate cu lumini spate integrate în suportul scaunului, bateria va fi complet ascunsă în cadru, iar activarea luminilor se va face cu ajutorul senzorilor fotosensibili. Mai multe informații despre viitoarea gamă vor fi furnizate de Ducati în momentul lansării.

Foto: Ducati

http://www.autotestmagazin.ro/scuter-bmw-de-lux/

 

http://www.autotestmagazin.ro/interviu-dr-mihai-ionescu-pe-scuter-descoperi-orasul-si-ai-senzatia-de-libertate/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− cinci = 4