TEST: Renault Captur – Cu liniștea în gând

0
235

Tocmai ce am vorbit în numărul trecut despre elanul celor de la Renault în cursa pentru reducerea emisiilor poluante cu ajutorul GPL, iată că francezii demonstrează de data aceasta că tehnologia folosită în F1 este esențială în aplicațiile de stradă. Tehnologia E-Tech Plug-in Hybrid îmbină avantajele tracțiunii electrice cu ale celei termice, iar în acest caz cuvântul definitoriu este versatilitatea. 

De data aceasta vorbim despre un Captur, cu un mod „Intense” de echipare, care include printre altele un volan soft touch, scaune încălzite, ecran TFT de 10 inci, EASY LINK 7”. Adăugați aici și  lumini față și spate „full LED” cu semnătura luminoasă C-Shape și jante de aliaj de 17 inci, împreună cu o caroserie bi-ton de un psihedelic Bleu Celadon, dar cu plafon și pasaje negre. „Ok!…” veți spune, „…și?”…

Caroseria lui captur este bi-ton, de un psihedelic Bleu Celadon, dar cu plafon și pasaje negre.

Și vă lămuriți când vă suiți la volan și porniți motorul… Pe care nu-l auziți! Și începeți să vă luminați că tehnologia E-Tech Plug-in Hybrid înseamnă de fapt două motoare electrice (unul de tracțiune și unul auxiliar), un motor termic, la care adăugați și o baterie de 9,4 kW. Adică porniți electric în modul Pure, iar dacă optați pentru varianta termică, aceasta va intra în funcțiune după ce aveți de-a face, din nou, cu deja cunoscutul Multi-Sense. Așa că ecranul „baban” de 7 inci de pe consola centrală vă așteaptă să-i scotociți prin meniu, asta dacă nu cumva preferați varianta prescurtată cu butonul din șirul de comenzi de sub ecran.

Doar că de data aceasta, pe lângă cele trei moduri de conducere disponibile, adică Pure (electric), Sport și My Sense, aveți și o variație la temă; o opțiune numită EV-save pe care o activați din butonul virtual on-off din dreapta ecranului și este valabilă pentru cele două moduri setabile, adică Sport și My Sense. Dacă opțiunea este activată, utilizarea motorului electric este limitată și îi permite celui termic să aibă o contribuție mărită în deplasarea lui Captur. Astfel energia bateriei este economisită, cu cel puțin 40% după spusele constructorului, iar în timpul funcționării motorul termic poate să încarce bateria atunci când este descărcată complet. În felul acesta, în timpul testului bateria s-a încărcat pentru o autonomie „full” electrică de 15 km, suficientă pentru deplasarea în condiții eco de la intrarea în București și până la destinația cu priza de încărcare.

Instalați la volan, cei care nu sunt adepții cutiei manuale vor observa imediat lipsa pedalei de ambreiaj și se vor simți în largul lor. Dar privind „joystickul” cu rolul de schimbător de viteze vor descoperi că modul D (Drive) își împarte poziția cu B (Brake) și astfel apar răspunsurile cu zecimale. Eliminarea lor vine în momentul când descoperiți că de fapt modul B este tot un D, dar cu o recuperare mai eficientă a energiei de frânare… V-am lămurit?!


Lăsând gluma la o parte, ambele moduri au legătură directă cu bateria și frânarea regenerativă. Dincolo de apăsarea pedalei de frână, când ridicați piciorul de pe accelerație și transmisia este în „Drive”, motorul electric primar funcționează ca un generator. Adică recuperează energia cinetică produsă în timpul decelerării și o transformă în energie electrică, care este trimisă înapoi la baterie. Iar dacă mutați „joistickul” în modul B (Frână) mașina încetinește mult mai repede și astfel se recuperează mai multă energie. Este ca o frână de motor surprinzător de eficace.
Și pentru că tot suntem la capitolul motoare trebuie amintit că cel termic este de 1,6 litri, pe benzină, iar cel de-al doilea motor electric este de tip HSG (High-Voltage Starter Generator). Însă partea cea mai tare este că din transmisie lipsește ambreiajul. Cutia de viteze este varianta Dog-Type, comandată electric, și este similară cu cea din F1. Practic, aceasta folosește un mod inteligent de cuplare prin intermediul celui de al doilea motor electric pentru controlarea vitezei volantului și a turației motorului astfel încât angajarea treptei de viteză să se facă în modul cel mai optim și lin posibil. Ce o să convină multora este faptul că zgomotul la rulare se atenuează sensibil, iar călătoria se desfășoară într-un mod cât se poate de liniștit din punct de vedere al funcționării ansamblului motor.

 

Captur, în modul de echipare „Intense”, beneficiază de lumini spate „full LED”.

Partea cea mai interesantă este că sistemul Plug-in Hybrid chiar face din Renault Captur un partener de deplasare versatil. În oraș poate funcționa în modul complet electric, ca sora mai mică ZOE, pentru călătoriile regulate din timpul săptămânii încărcând bateria de orice priză pentru o autonomie declarată de 65 km. Iar când vine weekend-ul sau momentul unei vacanțe puteți pleca la drumuri lungi fără să mai aveți bătăi de cap cu bateria. Totuși va trebui să țineți cont că rezervorul are capacitatea de 39 de litri, așa că planificarea distanțelor o să fie necesară. În rest, alegerea destinației vă aparține.

Foto: Radu BUHĂNIŢĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 − = cinci