Peste 127 de echipaje s-au aflat la startul unei curse care începe să adune din ce în ce mai mulți pasionați. Numitorul comun: zăpadă din belșug.
Raliul Zăpezii Cavnic este o cursă dedicată adrenalinei pe un traseu acoperit cu zăpadă. Organizată de clubul sportiv Xtreme Adventure, cursa se desfășoară în jurul orașului maramureșean Cavnic și a ajuns la cea de-a XI-a ediție.
Totul a început acum 11 ani, cu doar șapte echipaje aliniate la linia de start, dar evenimentul a crescut cu fiecare ediție. Pentru 2021, organizatorii au oprit înscrierile la 127 de echipaje.
Etapa de la Cavnic are la start participanți în mai multe categorii în funcție de materialul de concurs. Există o categorie pentru motociclete, alta pentru ATV-uri și quad-uri, vehicule side-by-side, automobile 4×2 (cu anvelope cu ținte), automobile 4×4 (cu sau fără ținte) și automobile de teren împărțite în două categorii, în funcție de cilindreea motorului.
Echipajele participante trebuie să aibă căști și centuri omologate, iar roll-cage-ul pentru automobile este obligatoriu.
Traseul se întinde pe cinci kilometri prin pădurile din Maramureș. Startul este dat de autoturismele 4×2, urmate de cele 4×4, la diferență de două minute. Pleacă apoi primele 30 de mașini, după care revin în coloană, și altele 30 primesc startul. În cazul mașinilor și ssv-urilor, startul se dă la două minute diferență pentru fiecare echipaj. În cazul Categoriei Moto și a ATV-urilor, startul este la un minut diferență.
O etapă are un timp estimat de 5-6 ore.
Pentru această ediție, lățimea drumului a fost mărită la aproape șase metri, pentru ca participanții să poată profita din plin de experiență. În toate curbele periculoase, parapeții au fost ridicați, pentru ca participanții să fie în siguranță pe traseu. Pe un astfel de traseu, echipajele pot atinge în linie dreaptă viteze ce se apropie de 100 km/h.
În dimineața zilei de sâmbătă, 13 februarie, ora 08.00, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului și echipajele au luat startul în grupe de câte 30 de mașini. În pauza de masă, organizatorii au invitat participanții la un gulaș tradițional, gătit chiar în curtea Pensiunii „Coliba Dacilor”.
La startul cursei de la Cavnic s-au aflat și nume sonore din lumea raliurilor precum Bogdan Cuzma, Vlad Cosma, Marc Banca sau Lorincz Borbely și al său BMW 2002 clasic.
Victoria la categoria Open i-a revenit echipajului Bogdan Cuzma/ Doru Răbușanu – Can Am Maverick. Vlad Cosma/ Marc Banca – Subaru Impreza termină pe 2, iar Zoli Garamvolgyi/ Anti Takacs – Can Am Maverick închid podiumul cursei.
Vlad Cosma a fost cel mai rapid în categoria auto echipate cu anvelope cu cuie. La aceiași categorie, dar pentru automobile echipate cu anvelope normale victoria i-a revenit lui Bogdan Pădurariu la volanul unui Audi 90 quattro.
Florin Dumitrescu / Romulus Cintar – Subaru Impreza
Pentru echipajul format din colegul nostru Florin Dumitrescu (foto – în dreapta), de la RAR Arad, și navigatorul său, Romulus Cintar, a fost prima participare la un eveniment de acest gen. Cei doi sunt specializați în curse off-road unde participau de obicei cu un model Subaru Legacy, special preparat pentru astfel de competiții.
Pentru Raliul Zăpezii Cavnic, cei doi s-au înscris la start cu un automobil nou, un Subaru Impreza și au reușit să facă o figură mai mult decât frumoasă clasându-se pe locul trei la categoria auto 4×4 fără anvelope cu ținte.
Florin Dumitrescu s-a născut în Tinca, județul Bihor, în 1975. Pasionat de mașini încă de la o vârstă fragedă, a „furat” meserie de la tatăl său, mecanic auto. Angajat la Registrul AutoRomân, reprezentanța Arad, din anul 2000, Florin a devenit pasionat și de sportul cu motor și în special pentru mașinile Subaru. A început cu modelul Justy și cursele off-road unde, așa cum spune chiar el, te poți distra la maxim cu bani puțini. A trecut apoi pe un Subaru Legacy, iar pentru etapa de la Cavnic, a mers pentru prima dată cu un model Subaru Impreza, încă nepregătit pentru o astfel de cursă. Chiar și așa, Florin Dumitrescu și copilotul său Romulus Cintar s-au descurcat mai mult decât admirabil obținând locul trei la clasa auto 4×4 pentru mașini echipate cu anvelope normale.
La startul cursei de zăpadă de la Cavnic au fost prezenți cel puțin 10 „subariști” din Arad, pasiunea pentru marca japoneză dând naștere unui club dedicat celor care merg la curse cu automobile Subaru: Subaru Club Arad.
http://www.autotestmagazin.ro/raliul-zapezii-cavnic-2021-clasamente-finale/