Ford renunță la unele modele electrice și accelerează hibridele

0
749
Ford Mustang Mach-E

Ford a anulat proiectul de dezvoltare a unui nou SUV electric de clasă mare în favoarea unor modele hibride. Producătorul auto american se va concentra, de asemenea, pe dezvoltarea unor mașini electrice mai compacte.

Ford Kuga Active Hybrid

După Mustang Mach-E și modelele Explorer și Capri destinate pieței europene, Ford plănuia să dezvolte cel puțin un nou SUV electric mare, cu șapte locuri. Jim Farley, președintele-director general al Ford, a anunțat recent anularea acestui proiect, în care compania auto americană deja a investit 1,9 miliarde de dolari. Eforturile de proiectare ale mărcii vor fi orientate către autovehiculele hibride, considerate a fi mai profitabile din punct de vedere financiar.

Ford Explorer

„Există o concurență enormă în segmentul SUV-urilor în acest moment”, a recunoscut Farley. „Cred că agenția Standard & Poor a numărat 143 de modele în Statele Unite, majoritatea fiind SUV-uri cu două sau trei rânduri de scaune”, a completat șeful Ford. Producătorul american preferă să conceapă versiuni hibride ale acestor viitoare SUV-uri mari. Consideră că acestea sunt mai atractive din punct de vedere comercial, având în vedere cererea în scădere pentru mașinile electrice.

Ford E-Transit și Ford Mustang Mach-E

Ford speră să aibă succes cu o mașină electrică mai compactă

Marca americană se concentrează acum pe dezvoltarea unei mașini electrice „mai compactă”, dar nu a oferit detalii despre tipul sau dimensiunea acesteia. De asemenea, ia în calcul noi modele electrice utilitare, din categoria E-transit, de exemplu, considerate mai rentabile decât SUV-urile mari, conform propriilor predicții.

Ford Capri

Este de menționat că Ford a lansat recent ediția facelift a modelului Explorer, în segmentul SUV-urilor medii, dar și crossoverul Capri, care se dorește a fi mai premium și mai sportiv. Aceste două modele sunt bazate pe platforme tehnice provenite de la Volkswagen. De asemenea, se așteaptă și o versiune electrică a modelului Puma.

Vă recomandăm și:

TESLA Cybertruck – Pregătiri de apocalipsă

Cel mai scump Dodge Daytona Hemi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 − = opt