Mașinile BMW se conduc singure prin fabrică. VIDEO

0
981
Mașinile BMW se conduc singure/Sursa FOTO: captură YouTube

Tesla este un pioner în ceea ce privește mașinile autonome, dar și alți producători, inclusiv europeni, fac pași importanți în această direcție. BMW, spre exemplu, a obținut certificarea oficială, iar programul de condus autonom este un succes. 

Mașinile BMW din fabrica din orașul Dingolfing sunt lăsate să se deplaseze fără șofer în interior

Proiectul de Condus Autonom în Fabrică (AFW), la fabrica din Dingolfing, Germania, a debutat în anul 2022 și a fost un succes, iar acum are și certificarea CE. Totul a început la această fabrică, iar acum și uzina din Leipzig este pregătită să utilizeze această tehnologie. Și există un plan ambițios și pentru implementarea acestui plan și în alte facilități.

În acest moment sunt implicate în acest proiect modelele BMW Seria 5 și BMW Seria 7, la fabrica din Dingolfing, în timp ce la Leipzig „așteaptă” MINI Countryman, dar și alte modele.

Traseul pe care mașinile se deplasează fără șofer are aproape un kilometru și începe cu o zonă de testare, iar apoi ajunge la „finisare.

„Condusul autonom în fabrică optimizează procesul de producţie şi oferă beneficii semnificative în ceea ce priveşte eficienţa logisticii noastre. De aceea vom implementa rapid această tehnologie în reţeaua noastră de producţie”, a declarat Milan Nedeljković, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Producţie, conform site-ului oficial al companiei.

Cum se conduc singure mașinile BMW

Mașinile sunt ajutate de un sistem de senzori LIDAR, care sunt instalați de-a lungul traseului. Conform site-ului oficial al companie este cea mai mare infrastructură LIDAR din Europa. Mișcările mașinilor sunt controlate printr-un model de mediu monitorizat de senzori externi și un planificator extern de mișcare, toate gestionate prin arhitectură cloud de ultimă generație.

Soluția tehnologică a fost dezvoltată în cooperare cu Embotech AG, o companie elvețiană sprijinită de BMW START-UP Garage.

„În următorii 10 ani, vom înregistra câteva milioane de kilometri de testare doar în reţeaua noastră de producţie cu condus autonom în fabrică. În acest fel BMW Group stabileşte din nou un reper pentru automatizarea şi digitalizarea proceselor de producţie – deschizând totodată calea pentru viitoare aplicaţii în domeniul condusului autonom”, a explicat Milan Nedeljković.

  • Citește și: BMW testează un robot umanoid la uzina din Statele Unite ale Americii

BMW intenționează să extindă tehnologia către alte fabrici, inclusiv cele din Regensburg și Oxford în 2025, dar și în noua uzină din Debrecen, care o va folosi încă de la lansare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


doi + = 4