Acte necesare pentru eliberarea CIV la RAR

0
1340

Dacă urmează să veniți la RAR pentru solicitarea CIV, iată ce trebuie să aveți la îndemână:

  • actul de identitate;
  • cererea de activitate RAR, pe care o veți completa și semna pe propria răspundere;
  • documentul de înmatriculare din țara din care provine vehiculul, în original;
  • certificatul de conformitate (CoC) emis de producătorul vehiculului (obligatoriu pentru vehiculele ale căror emisii poluante și CO2 au fost măsurate în conformitate cu procedura WLTP, de regulă vehicule fabricate după data de 31.08.2018). Pentru a-l obține, dacă nu v-a fost predat de fostul proprietar, este necesar să vă adresați producătorului vehiculului sau reprezentantului acestuia. Ca o ultimă soluție, RAR poate obține contra cost datele necesare din CoC pentru a putea îndeplini procedura de eliberare CIV;
  • documentul de achiziție intracomunitară (factură, contract de vânzare-cumpărare etc) în original sau sub forma unei copii în care toate datele sunt lizibile. Conform OUG nr.120/2021, obligativitatea solicitării și obținerii CIV de la RAR îi revine achizitorului intracomunitar, care poate cere eliberarea acestui document în mod direct sau printr-un împuternicit legal. În cel de-al doilea caz, este necesar să prezentați împuternicirea în original. Totodată, începând cu data de 25.07.2022, angajații Registrului Auto Român au obligativitatea de a scana și transmite în format digital documentul de achiziție intracomunitară către ANAF.

Cele mai importante operațiuni care se desfășoară în timpul vizitei la RAR pentru eliberarea CIV sunt certificarea autenticității vehiculului, verificarea tehnică, inspectarea respectării configurației din documentele de omologare și verificarea mașinii în bazele de date la care avem acces conform atribuțiilor legale.
Menţionăm că pentru efectuarea acestei activităţi este necesară obţinerea în prealabil a unei programări prin call-center sau de pe site.

 

Articolul precedentRétromobile 2025: mașini de milioane de euro, la licitație
Articolul următorBMW M5 Touring este noul Safety Car în MotoGP
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× 9 = douazeci sapte