Noul Renault Twingo: emblematicul model francez revine în variantă electrică

0
1618

După o serie de teasere, Renault a prezentat oficial noul Renault Twingo E-Tech, cel mai nou model electric din gama sa.

Renault continuă seria de modele electrice inspirate de automobile emblematice din trecutul său. După Renault 4 și 5, acum este rândul lui Twingo să revină sub forma unui automobil electric.

Anunțat de ceva vreme, noul Twingo se inspiră direct din designul modelului original lansat în 1992. La vremea lui, Twingo uimea prin designul îndrăzneț pentru o mașină de oraș. Cu forme rotunde și culori aprinse, Twingo avea să își pună amprenta asupra clasei mini.

Noua interpretare reia tema designului simpatic și atrăgător. Se remarcă blocurile optice rotunjite și cele trei prize de aer în partea dreaptă, o trimitere directă la modelul original.

Diferența majoră este dată de faptul că noul Twingo E-Tech are cinci portiere în timp ce modelul original avea trei portiere.

Tema semicercului se regăsește și în partea din spate în designul stopurilor.

Twingo este un automobil de segment A dedicat orașului. Dimensiunile noului model electric sunt: 3789 milimetri în lungime, 1720 milimetri în lățime și 1491 milimetri în înălțime. Ampatamentul modelului Twingo electric este de 2493 milimetri.

În ciuda dimensiunilor, Twingo oferă un portbagaj de 360 litri, volum ce poate fi crescut la 1000 litri prin rabatarea celor două scaune din spate. Acestea pot culisa individual pentru a oferi mai mult loc pasagerilor.

Gama de culori a noului Renault Twingo E-Tech include, pentru început, doar 4 nuanțe diferite: verde Absolute, roșu Absolute, galben Mango și negru Starry. Noul model va fi oferit în două linii de echipare, Evolution și Techno. În standard, modelul electric este oferit cu jante de 16 inch, însă sunt disponibile și jante de 18 inch.

Noul Twingo folosește un motor electric de 82 CP și 175 Nm alimentat de o baterie de 27,5 kWh (tehnologie LFP) ce promite o autonomie de 263 kilometri. Twingo E-Tech are la bază arhitectura AmpR Small, dezvoltată de divizia Ampere a Grupului Renault.

Sistemul permite încărcări AC la 6,6 kW în echiparea standard. Cu pachetul opțional  Advanced Charge avem încărcare AC la 11 kW și încărcare DC la 50 kW.

Noul model vine dotat cu un instrumentar digital de 7 inch și cu un sistem multimedia OpenR afișat pe un ecran central de 10 inch. Față de alte modele din gama Renault, sistemul OpenR prezent la noul Twingo E-Tech primește o grafică unică și secvențe animate special dezvoltate pentru acest model. Aici mai adăugăm și efecte sonore create în colaborare cu faimosul artist de muzică electronică Jean-Michel Jarre.

Interiorul păstrează tema modelului original, dar preia și multe elemente de la actualele modele Renault, inclusiv comanda cutiei de viteze cu ajutorul manetei din spatele volanului.

Prețurile nu au fost comunicate, dar Renault promite că noul Twingo va avea un preț de pornire sub 20.000 euro. Producția se va face la uzina Renault din Novo Mesto, Slovenia, începând din 2026.

Vă recomandăm și:

Renault Twingo E-Tech

Renault Twingo – Renăscut electric

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

fifteen − 12 =