Consumul global de electricitate a crescut cu aproximativ 3% în ultimul an, se spune într-un raport oficial al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), preluat de Electrek.
Cei care au redactat acest document au ajuns la concluzia că această creștere a fost determinată de cererea tot mai consistentă de energie necesară alimentării vehiculelor electrice și a centrelor de date. Sunt două sectoare a căror „contribuție” la consumul global de energie a devenit tot mai importantă.
Vehiculele electrice și centrele de date impulsionează cererea de energie
Conform specialiștilor de la AIE, consumul de electricitate generat de vehiculele electrice a crescut cu 38%, în timp ce centrele de date au înregistrat un avans de 17%. Chiar și așa, principalele surse de creștere rămân industria, clădirile comerciale și consumul rezidențial, inclusiv electrocasnicele.
În economiile dezvoltate, cererea de electricitate a crescut cu 1,6% față de anul anterior. Un factor important la această cifră îl reprezintă consumatorii din Statele Unite. Centrele de date din SUA au contribuit la aproximativ jumătate din creșterea totală a cererii de electricitate din această țară, iar restul vine din industrie, transport și sectorul rezidențial. În Statele Unite, cererea de energie a atins al doilea cel mai ridicat nivel din anul 2000.
- Citește și: BMW iFACTORY: Uzina din München devine hub pentru mașini electrice
Energia solară devine principala sursă de creștere
În China, cererea de electricitate a continuat să crească, însă ritmul a fost mai temperat decât în anul 2024. Studiul arată că în această țară eficiența energetică este tot mai bună, iar cererea pentru aer condiționat a fost mai mică. Per total, creșterea globală a consumului de energie a fost de 1,3%, ușor sub media ultimului deceniu.
Energia solară fotovoltaică a devenit pentru prima dată principala sursă care a contribuit la creșterea ofertei de electricitate la nivel mondial. Potrivit directorului AIE, Fatih Birol, energia solară a acoperit peste un sfert din creșterea cererii globale, depășind orice altă sursă. Gazele naturale au ocupat locul al doilea, cu o contribuție de 17%.
„Energia fotovoltaică a reprezentat peste un sfert din creșterea cererii totale de energie la nivel mondial, mai mult decât orice altă sursă”, a declarat directorul AIE, Fatih Birol.
Consumul global de petrol a crescut ușor, cu 0,7%, în linie cu estimările AIE, pe fondul extinderii utilizării vehiculelor electrice, care au redus cererea pentru carburanți utilizați în transportul rutier.
În același timp, consumul de cărbune a evoluat diferit în funcție de regiune. În China, acesta a scăzut datorită expansiunii energiei regenerabile, în timp ce în Statele Unite a crescut, pe fondul prețurilor ridicate la gaze naturale, care au determinat trecerea temporară către cărbune în producția de electricitate. Totuși, ritmul global de creștere al cererii de cărbune a încetinit în 2025.
Stocarea energiei și revenirea energiei nucleare
Un alt element important evidențiat de raport este faptul că stocarea energiei în baterii a fost tehnologia cu cea mai rapidă creștere din sectorul energetic, cu aproximativ 110 gigawați de capacitate nou instalată. De asemenea, energia nucleară a cunoscut o revenire, cu peste 12 gigawați de reactoare aflate în construcție.
În ceea ce privește emisiile globale, acestea au crescut într-un ritm mai lent în anul 2025, tocmai datorită expansiunii energiei solare, care a compensat creșterea din economiile avansate.



