Alpine A390 va debuta oficial în 27 mai

0
891

Alpine, marca sportivă din cadrul Grupului Renault, va lansa un nou model electric numit A390 în data de 27 mai 2025.

Noul model Alpine are la bază prototipul A390_β, pe care constructorul l-a dezvăluit în octombrie 2024. Pentru moment, Alpine a publica o singură imagine teaser pentru noul model de serie.

Pentru a ne face o idee despre cum va arăta viitorul crossover electric Alpine, conceptul A390_β este un bun punct de pornire, constructorul francez susținând că acesta este în proporție de 85% similar cu modelul de serie.

Alpine A390_β

Actuala gamă Alpine este formată din coupe-ul A110, model cu motor termic inspirat din clasicul Alpine A110 Berlinette produs între 1963 și 1977 și din electricul A290, model de clasă mic derivat din noul Renault 5.

Alpine A390_β

De la finalul lunii mai, Alpine va adăuga în gamă crossoverul A390. Acesta va utiliza trei motoare electrice, unul pentru puntea față și două pe puntea spate. Nu au fost comunicate date tehnice specifice pentru noul Alpine A390. Arhitectura folosită poartă numele AmpR Medium, cunoscută anterior ca CMF-EV. Este aceeași platformă utilizată și de către modelul Renault Megane E-Tech Electric.

Producția viitorului model electric Alpine va începe în 2025.

Vă recomandăm și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


5 − trei =