Aston Martin Vanquish Volante – 60 de ani de producție

0
68

Aston Martin sărbătorește acest moment prin lansarea lui Vanquish Volante, cea cea mai rapidă și puternică mașină de serie cu acoperiș deschis de până acum. Și nu oricum ci împeună cu fratele acoperit total, coupe.

Cam așa s-a gândit constructorul englez să sărbătorească cea de-a 60-a aniversare a numelui iconic Volante. Iar noua apariție a fost concepută să ofere tot stilul și stimularea senzorială pentru care decapotabilele sunt cunoscute și iubite, fără limitările sau compromisurile asociate în mod tradițional designului lor. De altfel engelzii spun că este la fel de frumos ca fratele Coupe, chiar dacă are o creștere minimă a greutății, în schimb are același design uimitor care îl face pe Vanquish Volante demn de titlul de navă amiral a constructorului cu sediul în Gaydon, Warwickshire, în Anglia.

De altfel, primul Aston Martin care a primit numele a fost mai puțin cunoscutul Short Chassis Volante din 1965, care cuprindea elemente de design atât de la DB5 varianta decapotabilă, care l-a precedat, cât și ale DB6 Volante care i-a succedat. A fost considerat destul de frumos încât să dea tonul pentru toate modelele „Volante” Aston Martin care vor veni. Este, de asemenea, unul dintre cele mai rare exemple de producție, doar 37 fiind construite pe o perioadă de un an.

Cu această ocazie directorul executiv Aston Martin, Adrian Hallmark, a declarat: „De 60 de ani, Aston Martin Volante a definit arta automobilelor elegante, sportive, deschise. Cu aspectul său uimitor și motorul V12 remarcabil, care produce mai multă putere decât orice altă mașină de producție cu motor frontal aflată la vânzare, Vanquish Volante a dus această filozofie la un nivel cu totul nou, în timp ce la noi suntem mulțumiți de performanța fără precedent arătată de Vanquish Volante, păstrându-ne ochii ferm concentrați asupra viitorului.”

Design util

Vanquish Volante își păstrează eleganța contemporană de la Coupe cu o prezență mus­cu­lară într-o o ipostază largă și curbe fluide. Detaliile emblematice ale ferestrelor termos inspirate din F1 rămân în capota sa înclinată dramatic care ajuta la răcire. La fel ca la Coupe, Vanquish Volante primește același desig al barei de protecție față, aripilor și grilei, oferind un caracter de design mai asertiv și o prezență mai mare pe drum. Iar grila tradițională oferă o creștere cu 13% a suprafeței care ajută la răcirea motorului V12.

Extensia ampatamentului cu 80 mm accentuează estetica emblematică a mașinii dată de rețeta „motorul în față, cabina în spate”. Iar coada Kamm ridicată din spate se află deasupra „Scutului”, care poate fi recunoscut instantaneu, conceput să pară ca și cum ar pluti în spatele mașinii.

Acoperișul poate fi ac­ți­­o­nat în timpul deplasării până la viteza de 50 km/h prin intermediul unui comutator metalic elegant de pe con­so­la centrală și poate fi deschis în 14 secunde și închis în 16 secunde. În plus, plafonul poate fi deschis sau închis de la distanță de la cheia, pe o rază de doi metri de mașină.

Inginerie „hi-level”

Noul motor V12, de 5,2 litri, are două turbocompresoare. Primul V12 care a purtat celebrele aripi Aston Martin a fost montat pe DB7 Vantage, lansat atât în ​​Coupe, cât și în Volante în anul 2000. În cei 25 de ani care au trecut puterea emblematicului V12 al mărcii aproape sa dublat, de la 426 CP ajungând la 835 CP, cuplul maxim înregistrând dezvoltări similare, de la 543 Nm la 1000 Nm.

Cel mai recent motor V12 montat pe Vanquish dezvoltă un moment maxim al cuplului la doar 2500 rpm, exact jumătate din turația motorului cerută de înaintașul său. Partea faină este că menține acel vârf de 1000 Nm pe toată aria de la 2500-5000 rpm, atingând o viteză maximă de 214 mph / 344 km/h. În ciuda acestei creșteri semnificative a performanței, greutatea totală a lui Vanquish Volante a crescut cu doar 95 kg, ridicând raportul putere/greutate de la 313 CP la 416 CP per tonă.

Puterea este transmisă roților din spate prin intermediul unei cutii de viteze ZF cu opt trepte, situată în puntea spate pentru o distribuție optimă a greutății, și încorporează același diferențial E spate (E-diff) văzut pe Vanquish Coupe. Capabil să treacă de la complet deschis la 100% blocat în 135 de milisecunde, E-diff oferă o lățime de bandă și beneficii fără precedent.

Puterea imensă din spatele lui Vanquish Volante este controlată de un sistem de frânare din carbon ceramic aflat în dotare standard. Cântărește cu 27 kg mai puțin decât cel cu discurile de fier convenționale și oferă o longevitate crescutăși permite de asemenea, vectorizarea cuplului, prin care echilibrul frânelor poate fi deplasat spre spate pentru îmbunătățirea stabilității în timpul frânării într-un viraj, de exemplu.

Și încă ceva, la baza șasiului și a sistemelor dinamice se află o structură din aluminiu lipit. Astfel rigidizarea optimizată a sub-cadrului a fost îmbunătățită oferind o dinamică mai concentrată și captivantă. Totodată rigiditatea laterală a crescut cu 75% față de modelul decapotabil precedent, menținând performanța structurală strâns potrivită cu caroseria Coupe.

Proiectarea ambelor mașini simultan a atins una dintre cele mai complexe provocări în designul mașinii: crearea unei mașini cu capotă complet decapotabilă, cu o creștere minimă în greutate, păstrând în același timp rigiditatea maximă la torsiune și asigurând păstrarea designului atem­po­ral indiferent dacă acoperișul este ridicat sau pliat.

Vă recomandăm și:

Aston Martin Vantage AMV24 Edition: omagiu în 24 de exemplare

Noul Aston Martin Vanquish: motor V12 twin-turbo de 835 CP

Aston Martin Valkyrie Hypercar, pregătit de o cursă grandioasă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

twelve − ten =