Aurus Senat: Tancul lui Putin

0
83

Japonia folosește o Toyota Century Royal pentru transportul oficial al împăratului Akihito, SUA, un automobil special, ce poartă emblema Cadillac, dar este poreclit The Beast (Bestia), pentru președintele Donald Trump. Aflați în ofensivă pe toate planurile, rușii dau replica cu ultima lor limuzină prezidențială, Aurus Senat.

Numele mărcii, Aurus, este rezultatul combi­nației între latinescul Aurum (aur) și numele țării, Rusia. Senat a fost prezentat publicului pe 7 mai 2018, la inaugurarea oficială a noului mandat de președinte al lui Vladimir Putin, dar scepticii au fost de părere că acesta încă nu era în forma finală și a fost doar o evoluție „de paradă”, pentru că a mers doar 250 de metri. Ulterior, însă, mașina a fost văzută în coloana oficială, pe străzile Moscovei. Proiectul Aurus a demarat în 2012 și este rezultatul colaborării între NAMI, inițialele denumirii în rusă a Institutului Central de Cercetare și Dezvoltare a Automobilului, și mai mulți constructori auto locali: Sollers, care se ocupă de producția propriu-zisă, GAZ, KaMaz și ZIL. Până acum, investiția s-a ridicat la 197 de milioane de dolari americani. „Bestia” rusească face parte din noua gamă premium Kortej ce mai cuprinde un SUV, un monovolum și un sedan, numit tot Senat, dar de dimensiuni normale. Pe lângă piața rusă, cele trei modele vor fi comercializate în China și în câteva țări arabe și vor fi construite pe aceeași platformă tehnică (Unified Modular Platform), Senat având un preț de bază de 10 milioane de ruble (circa 160.000 USD).

Aurus Senat este echivalentul limuzinei prezidențiale americane, cunoscută sub porecla The Beast. Aceasta poartă emblema Cadillac, producătorul său, însă este vorba despre un model cu caracteristici unice. Mașina folosește un șasiu de camion GMC TopKick, cu motor V8 pe benzină și tracțiune integrală, dar acestea sunt toate datele cunoscute despre trenul de rulare. Specificațiile sunt secret de stat și respectă standardele Secret Service, limuzina fiind blindată după norme militare, inclusiv cu kevlar, cântărește 7,5 tone și are 5.500 mm lungime. Cabina este complet izolată de exterior și rezistă la atacuri chimice, iar în portbagaj, accesibil din interior, există arme suplimentare pentru membrii Secret Service de la bord și recipiente cu sânge cu grupa sanguină a președintelui american în exercițiu. De asemenea, există o legătură directă cu Situation Room (Camera de Criză) de la Casa Albă.
Pe același tipar, Aurus Senat a fost proiectat conform indicațiilor Serviciului Federal de Securitate al Rusiei. Este blindat și poate sta scufundat sub apă (nu se știe cât) fără ca pasagerii să fie afectați. Măsoară nu mai puțin de 6.840 mm în lungime, dar are valori rezonabile pentru lățime, 2.000 mm, și înălțime, 1.695 mm. Este mai ușor cu o tonă decât prezidențiala americană și poate rula cu 190 km/h ducând o încărcătură de 1.900 kg, adică având o greutate totală de 8,4 tone! Reușește această performanță grație motorului V8 de 4,4 litri, pe benzină, turbo, construit în colaborare cu Porsche, ce dezvoltă 600 CP. Acestora li se adaugă cei 90 kW (122 CP) ai unui motor electric montat în cutia de viteze automată. Tracțiunea este integrală, iar anvelopele speciale sunt întărite cu plasă de oțel, pentru a putea susține greutatea enormă la viteze mari, dar și pentru ca mașina să-și continue drumul atunci când sunt perforate.
Versiunile de serie Aurus Senat, Aurus Arsenal (monovolum) și Aurus Komendant (SUV 4×4) vor fi lansate oficial la Salonul Auto de la Moscova din acest an.

Articolul precedentArnold Schwarzenegger- „Terminator” pe șosea
Articolul următorHyundai chemat la oaste
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


3 × sase =