Răzvan Pascu este consultant în marketing turistic și… călător. Pare o slujbă de vis. Îmbină vacanțele, pasiunea lui cea mare, cu afacerile. De multe ori pleacă la drum împreună cu „soția de milioane” și alături de cei „doi băieți minunați”. Cu aceste cuvinte își descrie familia atât de frumos pe site-ul personal. Răzvan a acceptat să dea câteva sfaturi despre vacanțe și călătorii și cititorilor Auto Test Magazin… în două episoade, că au fost multe lucruri de povestit și de dezvăluit.
Salut, Răzvan! De unde ai dobândit această pasiune?
Răzvan Pascu: Cred că pasiunea pentru geografie mi-a alimentat cumva și pasiunea pentru călătorii. Când eram în generală și în liceu, „devoram” orice îmi pica în mână legat de geografie și de abia așteptam să vină momentul în care să vizitez și locurile despre care citisem. În timpul facultății am plecat într-un program de tip „work & travel” în Scoţia, iar din banii strânși am vizitat mare parte dintre capitalele vecine. Probabil că așa mi s-a deschis apetitul pentru călătorii.
Care a fost prima vacanță de care îți amintești, în perioada copilăriei? A influențat în vreun fel pasiunea pentru călătorii?
Răzvan Pascu: Călătoream mai mult cu „puterea minții”. Nu aveam neapărat posibilitățile materiale necesare, dar știam că îmi doresc să văd și în realitate toate locurile acelea minunate despre care citeam în cărți și reviste. Pentru întâia oară când am ieșit din țară, am mers cu mama mea în Italia. A fost fascinant! Îmi amintesc și acum, în detaliu, fiecare zi. Primele vacanțe „adevărate” au fost cele prin capitalele vest-europene, dar am mai fost și la o școală de vară în Ungaria când am intrat la facultate. În fiecare weekend liber pe care îl aveam în lunile în care am activat în programul „work&travel” din Scotia, am mers în câte un city-break prin împrejurimi. Aceste 5 luni de literalmente „work and travel”, m-au schimbat foarte mult, cumva mi-au dat direcția pentru ce aveam peste câțiva ani: să îmi transform pasiunea pentru călătorii în job full-time.
Cum ați alegi călătoriile?
Răzvan Pascu: Cred că ele „mă aleg” pe mine uneori. Am știut dintotdeauna că vreau să văd, să zicem, toate Minunile Lumii Moderne, așa că am făcut tot posibilul pentru a ajunge acolo. Am știut că îmi doresc să văd Las Vegas sau San Francisco sau Silicon Valley, că vreau să trăiesc experiența unui safari ori să mă relaxez pe plajele de revistă din Seychelles, astfel că am muncit în direcția acestor vise. Totodată, având multe călătorii de grup în ultimii ani, caut să le ofer turiștilor mei experiențe complexe, să îmbin obiective turistice celebre cu locuri și momente autentice, așa că stau săptămâni întregi uneori și mă gândesc unde ar fi mai bine să facem următoarea călătorie, ce le-ar plăcea cel mai mult. Când călătoresc cu familia am alte criterii. Având doi copii relativ mici, sunt atent la conexiunile de zboruri, la condițiile de călătorie și de cazare, la oportunitățile de petrecere a timpului la destinație pentru ei etc.
„Top 3” vacanțe cu Răzvan Pascu
Știu că este foarte dificil, dar aș vrea să ne dai un „top 3” al călătoriilor tale și să ne spui și care au fost lucrurile de care ați amintești.
Răzvan Pascu: Cred că aș pune pe primul loc Coasta de vest a SUA care mă cucerește de fiecare dată prin varietatea locurilor, posibilitatea de a face efectiv orice îți poți dori și a-ți trăi „visul american”, cultivând în același timp spiritul antreprenorial pe care cred că l-am avut dintotdeauna. La mică distanță se află Tanzania, cu experiențele de neuitat din safari, unde vezi animalele pe care de obicei le urmăreai la „National Geographic” sau „Animal Planet”, iar apoi Japonia… „planeta Japonia”, unde nu mă pot decide ce îmi place mai mult: tradițiile lor puternice, florile de cireși înfloriți din perioada Sakura, misterul de sute de ani în care sunt învăluite gheișele, zgârie norii, culorile și haosul organizat din orașe precum Tokyo sau Osaka, ori labirintul de străduțe din Gion, un fel de centru vechi al orașului Kyoto.
Cum arată o călătorie cu familia și cum s-au schimbat vacanțele de când au apărut „soția de milioane” și cei doi „băieți minunați”? S-au schimbat preferințele în materie de călătorii?
Răzvan Pascu: Soția de milioane a cam fost dintotdeauna. Suntem împreună încă din facultate, iar mare parte dintre vacanțe le-am făcut împreună. Am crescut împreună și ne-am format un stil comun, care să ne mulțumească pe amândoi. Aș putea spune, însă, că stilul de a călători de când au apărut copiii s-a schimbat radical. Acum alegem întâi de toate destinații interesante pentru toată lumea, acest aspect devine extrem de important pentru călătoriile cu copii de peste doi ani. Destinația este mereu în strânsă legătură și cu durata călătoriei, pentru că, spre exemplu, nu stăm niciodată mai mult de patru zile în vacanțe active și city break-uri. Devine obositor și pentru părinți și pentru copii. Pe de altă parte, vacanțele în destinații intercontinentale, cum ar fi Mauritius, Seychelles, SUA, Caraibe sunt de minim o săptămână și căutăm întotdeauna să includă și ceva timp de relaxare, eventual la plajă.
Cred că sunt multe chestiuni la care trebuie să fii foarte atent…
Răzvan Pascu: Așa este… Suntem foarte atenți la cantitatea de bagaje, luăm doar strictul necesar și ne-am învățat să lăsăm acasă mare parte dintre bagajele aflate la categoria „și dacă totuși îmi trebuie…”. Nu este simplu să cari și bagaje multe și grele și doi copii, așa că nu vrem să ne producem stres suplimentar. Totodată, căutăm să alegem hoteluri „child friendly”, eventual cu locuri de joacă dezinfectate des, restaurant și posibilitatea de a comanda „room- service”.
Destinațiile preferate și locurile pe care își dorește să le revadă
Ce gen de destinaţii preferi şi de ce?
Răzvan Pascu: Îmi plac tot mai mult destinațiile exotice, dar nu mă dau în lături nici de la locurile „uitate de lume”, învăluite de liniște, de la noi din țară.
Care sunt locurile pe care ți se le dorești să le revezi?
Răzvan Pascu: Cele din top 3 pe care le enumeram și mai sus. Din fericire, am reușit să le revăd în fiecare an de ceva timp încoace, întrucât organizez acolo călătorii de grup cu turiști. Acestea sunt cele mai „vândute” din portofoliul nostru. Îmi doresc totodată să revăd Mexic, mi s-a părut o țară fantastică, mare, colorată, plină cu oameni frumoși și zâmbitori, foarte ofertantă din punct de vedere turistic. Aș vrea să revin și în Australia și Noua Zeelendă… Noua Zeelandă este toată un Parc Național, aș putea spune o destinație de-a dreptul „wow”.
Ai locuri în care ai fost și pe care o să le eviți?
Răzvan Pascu: N-aș spune neapărat asta, îmi place să văd întotdeauna frumosul dintr-un loc, din oameni, să învăț din întâmplările mai puțin fericite… evit pericolele, sunt extrem de precaut, deci probabil că răspunsul ar fi că o să evit orice zonă care nu mă face să mă simt în deplină siguranță. Spre exemplu, mult timp am evitat favelele din Rio, dar anul trecut turiștii mei și-au dorit foarte mult să vadă și această latură a orașului, așa că am organizat un tur. Categoric nu aș merge acolo pe cont propriu, deși mi s-a părut mult mai ok decât mă așteptam, dar nu este de mers decât cu ghid local, așa cum am fost și noi.
Cum îți schimbă viața și modul de gândire aceste călătorii?
Răzvan Pascu: Cred că aceste călătorii sunt cea mai bună investiție pe care o poți face. Pe mine călătoriile m-au făcut să fiu mai deschis, să nu judec, să gândesc pe termen mediu spre lung, să fiu recunoscător pentru ceea ce am. Mi-au deschis și apetitul spre antreprenoriat, mereu revin acasă cu idei de afaceri, încărcat cu multă energie antreprenorială din locurile pe care le vizitez. Pentru mine, nicio călătorie nu este doar „o plimbare”, indiferent că vorbim de un „city-break” în Europa, de o călătorie de afaceri care poate dura și mai puțin de 24 de ore, ori de o vacanță intercontinentală de 3 săptămâni. Desigur, călătorind descoperi și multe culturi noi, înveți foarte multe despre istorie, tradiții, geografie, dar cred că înainte de toate, înveți să ai din ce în ce mai puține prejudecăți.
A doua parte a discuției cu Răzvan Pascu o găsiți mâine pe site-ul www.autotestmagazin. O să vorbim atunci care sunt mașinile cu care să te avânți în siguranță pe tărâmul leilor și care sunt previziunile în materie de turism după ce se mai potolește pandemia de COVID-19.