Auto Test Magazin a trezit spiritul de motociclist din Marian Drăgulescu. În numărul din aprilie gimnastul ne-a povestit câteva din aventurile sale pe „motor” și a încercat un BMW de 16.000 de euro. Pozele cu testul au ajuns pe Facebook și au strâns o mulțime de like-uri. „Un amic mi-a spus că semăn cu Tom Cruise, în Top Gun” a spus amuzat Drăgulescu. CLICK PENTRU VIDEO
Nu am scăpat momentul și am realizat un interviu exclusiv cu marele nostru campion:
Când te vedem din nou pe motocicletă?
Nu prea curând. Mi se pare prea riscant să am o motocicletă puternică. Țin mult la inima celor din familie, nu vreau să tremure la fiecare drum. Deocamdată, prin București, drumul cu scuterul este cea mai bună soluție. Scapi de aglomerație, ajungi rapid la destinație și nu ai emoții cu parcarea. Doar gropile mă supără, pe două roți poți să te lovești rău de tot dacă intri printr-un „crater”. Odată mi-a scăpat ghidonul și am fost la un pas să ajung în șanț. Acum am prins experiență, călătorim și trei pe un scuter.
Cum trei?
Eu, soția și Bella (zâmbește și arată spre o cățelușă caniche). Am găsit-o pe stradă și ne-am lipit de ea, merge peste tot cu noi chiar și în concediu.
În vacanțe cred că folosești mașina…
Sigur. Conduc un Opel Insignia de care sunt foarte mulțumit. Mașina este din 2010, dar eu am cumpărat o acum un an… timp berechet pentru un mic incident rutier. Eram în pantă, am uitat să pun piciorul pe frână și m-am trezit într-o mașină de poliție. I-am luat puțin praful. Ofițerul de la volan s-a dat jos din mașină și m-a certat, dar nu mi-a dat amendă.
Mergi des cu mașina la service?
Sunt foarte grijuliu, i-am schimbat distribuția și fac revizia la timp. Nu poți să o „forjezi” tot timpul fără să ai grijă de ea. Pe urmă te apuci să schimbi cutia de viteze, planetarele sau mai știu eu ce. La fel stau lucrurile și cu un om: când forțezi dincolo de limite ți se mai întâmplă să ai probleme și să ajungi la „reparații” mai ales dacă ești sportiv.
Cred că ai adunat ceva intervenții…
Am o operație la glezna dreaptă prin care mi-am reconstruit ligamentele. La stânga, din cauza multiplelor aterizări și lovituri, am cartilajul distrus și am trecut prin trei intervenții. Era bine dacă puteam să schimb piesele ca la o mașină. Puneam un telescop de Ferrari și gata.
Cum merg antrenamentele?
Foarte bine. La Campionatele mondiale și europene am câștigat tot ce era de câștigat, doar medalia de aur de la olimpiadă mă ține „agățat”. Dacă o aveam, până acum, mă lăsam de mult. Am speranțe mari, văd că pot, sunt creativ și am curaj să încerc elemente noi. Dacă ajung la olimpiadă mai trag până în 2017. Am înțeles că în acel an „europenele” vor fi în București și vreau să concurez cu românii mei în tribune. Ar fi frumos să mă retrag acasă.
Nu o să fie stresant?
Eu sunt mulțumit dacă îmi fac treaba și nu ratez exercițiul. În rest, pot să ajung și pe locul 8… nu am dezamăgit, sunt bucuros că am dat tot, asta a fost să fie. Dacă ratezi e tristețe foarte mare.
Ești unul dintre gimnaștii care au inventat o săritură…
Zece ani de zile am sărit „Drăgulescu”, nimeni altcineva nu s-a mai încumetat. Am vrut un exercițiu care să mi se potrivească. Am adăugat o jumătate de „șurub” în așa fel încât să pot ateriza așa cum vreau, cu fața la saltea, ca să controlez totul.
În vorbe pare așa simplu…
Doamne, ce căzături am mai luat! În 2001, la un concurs, am aterizat în cap. Am crezut că nu mă mai ridic de acolo. Am căzut și acum două săptămâni la un antrenament. Dacă eram în concurs nu mai scăpam, în competiții nu avem saltele moi ca în sala în care ne antrenăm. Ăsta a fost norocul meu. Nu riști… nu câștigi! Eu așa am mers tot timpul.
De unde pasiunea asta arzătoare?
De mic am pornit pe acest drum, eram energic, alergam și mă cățăram peste tot. Părinții mei făceau sport și m-au dat la karate, dar nu mi-a plăcut, acolo nu mă lăsau să mă joc. După şase luni am plecat. Când am fost selecționat la gimnastică m-am simțit în largul meu. La primul antrenament m-a dus bunica. La început mi s-a părut ușor, dar când au apărut loviturile am vrut să renunț.
Cum au fost primele concursuri?
Oho, a trecut ceva vreme. Îmi aduc aminte doar premiile. Luam pahare, șosete… o pereche de șosete la primul loc. Nu mă gândeam la bani, concuram pentru glorie și mândrie. Până la 18 ani, tata a crezut că mă duc la gimnastică de plăcere. Când am câștigat primele medalii, la europenele de juniori, și-a dat seama că nu e glumă.
Când te retragi o să te dedici meseriei de antrenor?
Mă gândesc serios la acest lucru. În perioada în care nu am concurat am antrenat împreună cu cinci colegi tineri. În doi ani am promovat trei copii la loturile de juniori. E ceva, să știi. La concursurile lor am avut mari emoții, mai puternice decât la competițiile mele.
