Fiat 500 Hybrid și Abarth 695, în ediție de lux Marani Principessa

0
501

În timp ce modelele Fiat 500 Hybrid și Abarth 695 au ieșit din producție, Marani le aduce un omagiu sub forma unei ediții speciale. Această reinterpretare exclusivistă, Marani Principessa, limitată la doar 30 de exemplare, vine cu un preț pe măsură, reflectând luxul și rafinamentul său.

Odată cu oprirea producției pentru Fiat 500 microhibrid și Abarth 695, care cedează locul omoloagelor complet electrice, asistăm la încheierea unei ere dominate de mașinile cu motor cu combustie internă. În acest context, Marani, un specialist italian în serii limitate de automobile premium, a lansat ediția „Principessa”, un tribut dedicat acestor modele emblematice. Această versiune exclusivistă vine însă cu un preț ridicat: între 43.803 și 48.885 de euro, pentru Fiat 500, și de la 58.929 până la 64.011 €, pentru Abarth 695.

Marani Principessa (prințesă, în italiană) traduce perfect esența acestei ediții de lux, disponibilă într-o combinație elegantă de culori metalizate. Modelele sunt disponibile în nuanțe precum negru, violet, roz sau portocaliu, pentru baza caroseriei, completate de champagne (șampanie) sau gri-argintiu, în partea superioară. O linie roșie subtilă separă aceste două secțiuni, iar emblema „Principessa” este plasată discret pe montantul ușilor și pe hayon, sub logo-ul Fiat. Detaliile de lux continuă cu jantele din aliaj lustruit, de 16 inci, pentru Fiat 500, și 17 inci, pentru Abarth. Elemente cromate decorează oglinda retrovizoare, mânerele ușilor, bara de protecție și terminația sistemului de evacuare, oferind o notă clasică acestor modele. În plus, pentru a răspunde cerințelor variate ale clienților, Marani Principessa este oferită atât versiuni decapotabile, cât și integrale, cu sau fără plafon din sticlă.

Interiorul este, poate, și mai opulent decât exteriorul. Tapiseria este realizată din piele fină de culoare crem, accentuată cu un șnur auriu și inscripția „Principessa” brodată în partea superioară a scaunelor. Designul cusut al șezuturilor adaugă o notă rafinată, iar tetierele pot fi personalizate, la cerere, cu velur ondulat în loc de piele.

Același material premium acoperă schimbătorul de viteze, frâna de mână și volanul cu trei spițe, care include și un insert din piele aurie. Planșa de bord, disponibilă în negru metalizat, champagne auriu sau frasin natural, este împodobită cu strasuri și inscripția „500”. În plus, inelele decorative strălucitoare înconjoară tetierele, completând atmosfera luxoasă din habitaclul ediției Marani Principessa.

Detalii exclusive precum Alcantara de culoare crem pe montantul A, grilele argintii ale tweeterelor și inelele cromate care le înconjoară adaugă și mai mult rafinament. Emblema „Principessa” este amplasată pe consola centrală, iar cheia mașinii este acoperită cu argint 925 lustruit. În plus, pentru a sublinia atenția la detalii, Marani a inclus un sac personalizat cu logo brodat, ideal pentru păstrarea manualelor de utilizare și a accesoriilor precum discul de parcare sau racleta de gheață.

Această ediție limitată Marani Principessa reprezintă un adevărat omagiu adus luxului italian și unui stil clasic, reinterpretat pentru un public rafinat și exclusivist.

Vă recomandăm și:

Producătorul care susține interzicerea mașinilor cu motoare termice. „Tradare” la nivel înalt

Ferrari 12Cilindri la 16.000 de euro? Da, dar nu e ce credeți!

Leapmotor C10: debut oficial în România cu prețuri pornind de la 39.800 euro

Renault 4 E-Tech – Al doilea „hatch” electric

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


7 + = treisprezece