Fiat Tipo: Facelift la mijlocul carierei

0
142

Pentru a-și revigora vânzările, după patru ani de la apariție, actuala generație Fiat Tipo a primit un ușor facelift care se referă, în principal, la grila radiatorului, culori și emblema mărcii. De asemenea, în gamă a apărut o versiune „aventurieră”, Cross, împreună cu motoare și echipamente noi.

Fiat Tipo facelift vine cu jante din aliaj noi, de la 15 până la 17 inci, precum și cu două culori adăugate în catalog (albastru Blue Oceano și portocaliu Orange Paprika). Grila radiatorului a fost restilizată, fiind acum mai lată, astfel ajunge până la faruri, pe care pare că le include. Și respectivele blocuri optice au fost înnoite, dar nu ca formă sau dimensiuni, ci printr-un aranjament schimbat al becurilor. Evidențiate pre-facelift printr-o bandă discontinuă cu LED-uri, luminile frontale încorporează acum în partea de sus o „sprânceană” de diode continuă, groasă, pentru a asigura un aspect modern. Lămpile de ceață sunt complet încadrate de o inserție cromată și sunt unite între ele de o linie cu același finisaj. Sigla mărcii, care era până acum circulară, cu numele înscris pe un fundal roșu, a făcut loc unei embleme FIAT impunătoare. Logo-ul roșu și-a păstrat locul pe hayon, în contextul unui spate identic cu cel al versiunii anterioare, cu excepția noii semnături led a stopurilor.

Cele trei variante de caroserie, sedan, hatchback și station wagon (break), au primit toate actualizările de mai sus. Noutatea în materie de design este reprezentată de versiunea Cross, ce are ca bază hatchback-ul. Un model derivat din cel de bază cu elemente de design și gardă la sol ușor majorată, care să îl facă mai atractiv în ochii potențialilor cumpărători, în stilul Stepway de la Dacia, de exemplu. Așa se face că găsim pe Fiat Tipo Cross întărituri din plastic dur în zona inferioară a caroseriei și la bosajele roților, plus mici elemente decorative specifice, mai ales în habitaclu. Și nu mai puțin de 14 culori exterioare disponibile! Celelalte trei versiuni de caroserie sunt oferite cu mai puține variante de colorit.
Sub capotă sunt schimbări mai importante: un nou 1.0 GSE, turbo, cu trei cilindri, pe benzină, care înlocuiește precedentul propulsor de 1,4 litri și 95 CP. Noul motor aduce, pe lângă puterea sa ceva mai mare, de 100 CP, și un bonus important, prin cuplul său maxim de 190 Nm la 1.500 rpm contra a doar 127 Nm/4.500 rpm, cât avea vechea unitate cu patru cilindri. În cazul motoarelor diesel, puterea versiunii 1.6 Multijet a crescut la 130 CP, de la 120 CP, cât furniza înainte de facelift. În schimb, 1.3 Multijet este neschimbat și produce tot 95 CP. Toate propulsoarele sunt cuplate cu cutii de viteze manuale cu 6+1 raporturi, transmisia automată fiind scoasă din ofertă. În următoarele luni nu este exclusă apariția hibridizării ușoare pe Fiat Tipo facelift.
În interior, un nou ecran tactil de 10,25 inci pentru centrul multimedia însoțește un volan reproiectat. Sistemul multimedia UConnect 5 a fost îmbunătățit. Protocoalele de conectare wireless Apple CarPlay și Android Auto sunt standard, în timp ce un încărcător cu inducție pentru smartphone a apărut în consola centrală. Noul Tipo poate fi echipat, în funcție de nivelul de finisare, cu lumini de drum automate, recunoașterea semnelor de circulație, un detector al stării de oboseală a șoferului, sistem de monitorizare a punctului mort, senzori pentru păstrarea benzii de rulare și acces hands-free.

Foto: Fiat

http://www.autotestmagazin.ro/fiat-500-lectia-italiana/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 − = opt