Ford pentru căței

0
148

Ford și-a îndreptat atenția, în prag de sărbători, spre animalele de companie care adesea sunt foarte stresate de zgomotul și agitația din această perioadă.

Ford vine în ajutorul celor care au animale de companie și în special căței. Se știe groaza care îi cuprinde pe aceștia odată cu apariția „bubuielilor” produse de petarde. Iar când se apropie momentul mult așteptat de toată lumea, ora 24 care marchează trecerea în noul an, simultan cu bucuria noastră, începe iadul pentru patrupede. Cu 30 de minute în avans și încă circa 15 după, zgomotul aproape le îngrozește pe cele mai slabe de inimă si mai sensibile de urechi. La acestea din urmă s-au gândit specialiștii de la Ford. Știau că un nou model de automobil nu le salva de la chin, dar aveau o soluție la îndemână reprezentată de tehnologia activă de atenuare sau anulare a zgomotelor prezentă pe anumite modele ale sale.

Pornind de la acest lucru au conceput o casuță minimalistă, foarte frumoasă, în care au încorporat soluții pasive și active de izolare a sunetelor. Dintre acestea putem enumera panourile fonoabsorbante, ușa cu închidere automată, dar și un sistem de ventilație silențios care nu lasă sunetele din exterior să treacă în interior.

Elementul de bază este reprezentat de microfoanele și senzorii care detectează sunetele / zgomotele din exterior și le atenuează sau le reduce simțitor prin emiterea unor semnale calibrate corespunzător. Rezultatul final este un cățel foarte liniștit care se uită mirat, prin ușa transparentă, la stăpânii săi care se zbenguie fericiți în hărmălaia de afară.

Articolul precedentJose Mourinho și mașinile lui
Articolul următorFord Mustang – Temperament nărăvaș
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 + = noua