Cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt, considerat cel mai mare eveniment de gen din lume, se desfăşoară în perioada 10 – 22 septembrie (accesul publicului va fi permis începând din 14 septembrie, zilele de 10 şi 11 septembrie fiind rezervate presei, iar 12 şi 13 septembrie, comercianţilor). IAA (Expoziţia de Automobile Internaţională) se organizează bienal, în anii impari, în cei pari având loc manifestarea similară de la Paris. După ani de criză, din punct de vedere al vânzărilor, în industria auto, IAA 2013 se anunţă ca un salon în special al versiunilor facelift şi al conceptelor şi mai puţin al lansărilor de modele noi.
Audi
Sport quattro Concept are tracţiune integrală şi foloseşte un sistem de propulsie hibrid, format dintr-un V8 pe benzină de 560 CP şi un motor electric de 110 kW, ce dezvoltă în total 700 CP şi un cuplu maxim de 800 Nm. Fabricat în cea mai mare parte din aluminiu şi din plastic întărit cu fibră de carbon (CFRP), Audi Sport quattro Concept accelerează în 3,7 secunde de la zero la 100 km/h şi atinge viteza maximă de 305 km/h, cu un consum mediu de 2,1 l/100 km şi emisii de CO2 de 59 g/km. Salonul de la Frankfurt marchează şi debutul oficial al versiunilor facelift ale modelului Audi A8.
BMW
Cu cel mai mare interes a fost aşteptată prezentarea oficială a versiunii de serie a modelului sport hibrid BMW i8. Constructorul auto din Munchen aduce şi ultima generaţie a SUV-ului de clasă mare X5, însoţită de conceptul X5 e-Drive, un plug-in hibrid cu un consum mediu de numai 3,2 l/100 km şi capabil să ruleze în mod exclusiv electric până la 30 km.
Chevrolet
Mult aşteptatul muscle-car Camaro, în ambele variante de caroserie, Coupe şi Cabriolet, îşi face debutul oficial în Europa la Frankfurt. Echipat cu un motor V8 de 6,2 litri şi 426 CP, Camaro va avea un preţ de pornire pe principalele pieţe vest-europene de aproximativ 42.000 euro (Coupe) şi de 48.000 euro (Cabriolet).
Citroen
Firma franceză prefaţează viitoarele generaţii ale modelelor ce poartă indicativul C prin conceptul Cactus, ce utilizează sistemul HybridAir, compus dintr-un motor cu ardere internă şi un cilindru cu aer comprimat. Cu un aspect de crossover compact (4,21 m lungime, 1,75 m lăţime şi 1,53 m înălţime, determinată de garda la sol de 21 cm), Citroen Cactus are un consum mediu de mai puţin de 3,0 l/100 km. Dar, pentru că prezentul contează, Citroen lansează oficial noua generaţie a monovolumului Grand C4 Picasso.
Dacia
Cel mai vândut model al companiei Renault (conform statisticilor de vânzări la nivel mondial pentru primul semestru din 2013), Dacia Duster facelift se impune cu un aspect mai pronunţat de „tot-teren”. Schimbările stilistice nu sunt multe, dar sunt evidente la partea frontală: grilă nouă, parţial cromată, spoiler şi blocuri optice redesenate. În schimb, în spate, designul a suferit transformări aproape insesizabile, dar care contribuie la imaginea de soliditate a maşinii. Faceliftul a presupus şi adoptarea unor noi bare de acoperiş, precum şi a unor jante din aliaj uşor de 16 inci şi a unei ţevi de eşapament cromate.
Ferrari
Constructorul din Maranello captează cu siguranţă atenţia cu o versiune foarte uşoară şi supersportivă a modelului 458 Monte Carlo, animată de un propulsor V8 de 4,5 litri şi 605 CP, optimizată aerodinamic pentru cele mai înalte performanţe.
Ford
Conceptul Ford S-Max se apropie de forma finală a următoarei generaţii a monovolumului de clasă mare, ce va fi construită pe platforma următorului Mondeo, din 2014. La standul Ford ocupă poziţii de maximă vizibilitate şi acest ultim model, în declinarea premium Vignale, precum şi atractivul crossover compact Ecosport.
Honda
Aparatele foto, fie ele ale fotoreporterilor, fie ale vizitatorilor, trimit nenumărate flash-uri către noul break Honda Civic Tourer, model ce are toate atributele pentru a deveni un succes comercial. Motorizările ce echipează noul model sunt cele cunoscute de la Civic hatchback, adică dieselul 1.6 i-DTEC şi propulsorul pe benzină 1.8 i-VTEC. Honda Civic Tourer va ajunge la dealerii din Europa la începutul anului următor.
Hyundai
Sud-coreenii îşi pun mari speranţe în simpaticul i10, trecut printr-un facelift ce-l încadrează perfect în gusturile europenilor, un atu în plus fiind şi preţul de bază, ce se va situa puţin peste 10.000 euro.
Infiniti
Sebastian Vettel a contribuit la realizarea conceptului de model compact premium Q30. Rivalul japonez pentru BMW Seria 1, Audi A3, Mercedes Clasa A şi Lexus CT200 este primul model la care triplul campion mondial de Formula 1 şi-a adus aportul încă de la începutul proiectului, după ce a fost consultat în ultimele etape de dezvoltare a sedanului Q50. Infiniti Q30 va fi produs la uzina Nissan din Sunderland, Marea Britanie, începând din 2015.
Marca premium britanică, deţinută de indienii de la Tata Motors, prezintă primul său crossover, denumit C-X17 SUV Concept, construit pe noua platformă modulară PLA (Premium Lightweight Arhitecture), fabricată integral din aluminiu. Date fiind dimensiunile sale compacte, crossover-ul Jaguar se anunţă ca un concurent pentru viitorul Porsche Macan.
Kia
Versiunile facelift ale SUV-ului Sportage, sedanului Optima şi MPV-ului Soul riscă să fie eclipsate de interesantul şi futuristul concept Niro. Chiar dacă (încă) nu există planuri de producere în serie a acestui crossover, noi am spune că Nissan Juke ar trebui să primească un competitor pe măsură…
Land Rover
Deşi Land Rover Discovery facelift este o noutate în sine, de maxim interes este lansarea modelelor Range Rover Hybrid şi Range Rover Sport Hybrid. Ambele SUV-uri de lux utilizează un sistem de propulsie hibrid, format dintr-un diesel V6 de trei litri şi un motor electric de 35 kW, ce trimite la cele patru roţi 335 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm. Prestaţiile sunt de top: 0-100 km/h în 6,9 secunde pentru Range Rover Hybrid, ce are o viteză maximă limitată la 217 km/h, şi 6,7 secunde pentru Range Rover Sport Hybrid (233 km/h viteză maximă).
Lexus
Greu de crezut că LF-NX Crossover Concept va ajunge în faza de producţie în această formă, grila, cel puţin, fiind exagerată, dar cei de la Lexus au precizat că utilizează noua generaţie a sistemului Hybrid Drive, setată pentru caracteristicile cerute unui SUV, şi se va situa în gamă sub RX, deci va fi un concurent direct pentru BMW X1 şi Audi Q3.
Mazda
Promovată intens în ultimele luni, noua Mazda3 îşi face debutul oficial la Frankfurt, înainte de a ajunge la primii clienţi, la sfârşitul acestei luni.
Mercedes
Noul crossover GLA, disponibil şi cu tracţiune integrală în anumite versiuni, este vedeta incontestabilă a standului Mercedes. Însă, nu sunt de trecut cu vederea nici S-Class Plug-in Hybrid, ce este anunţat ca având un consum mediu de 3,7 l/100 km şi ultrapotentul S 63 AMG, de 577 CP.
Opel
În ultimii ani, Opel a depus eforturi considerabile pentru a se revitaliza, dezvoltând un portofoliu solid de modele. Iar unul dintre acestea este Insignia, ce este reprezentat prin două versiuni, una complet nouă, Country Tourer, iar cealaltă updatată, sportiva OPC, cu motor de 325 CP, ambele modele dispunând de tracţiune integrală. Dar, Opel are toate şansele să facă furori cu conceptul Monza. Acesta a preluat sistemul de propulsie hibrid de la Opel Ampera/Chevrolet Volt, dar motorul cu ardere internă ce joacă rol de generator de energie electrică este alimentat cu gaz natural comprimat (CNG), nu cu benzină. Cu o formă ce sugerează liniile de design ale viitoarelor modele Opel, Monza se poziţionează între Astra şi Insignia şi are doar două uşi uriaşe, tip gullwing.
Peugeot
Constructorul auto francez lansează încă un atac la adresa Volkswagen Golf, cu noul 308, ce, în cea mai economică versiune a sa, consumă doar 3,0 l/100 km. Peugeot prezintă şi cel mai sportiv model al său, RCZ-R, ce obţine 267 CP dintr-un 1.6 litri supraalimentat, precum şi varianta facelift a crossoverului 3008 şi versiunea hibrid 208 FE, cu emisii de doar 49 g CO2/km.
Porsche
Porsche 918 Spyder, supercarul hibrid de 875 CP, dar cu un consum mai mic de 3,7 l/100 km, are mult-aşteptata premieră. De asemenea, luxosul Panamera dotat cu noul motor diesel V6 de 2.967 cmc şi 300 CP îşi face debutul oficial.
Renault
Megane, modelul reprezentativ al Renault, este etalat cu noua sa imagine, rezultatul unui facelift reuşit. Schimbările au avut ca scop unitatea stilistică cu cele mai recente modele ale francezilor, Clio 4 şi Captur, dar şi între versiunile Megane, Hatchback, Coupe şi Sport Tourer, ce împart acum acelaşi design pentru partea frontală.
Seat
Noua versiune ST completează gama Leon şi va fi disponibilă atât în varianta cu cinci uşi, cât şi în cea cu trei portiere. Preţurile de bază urmează să fie anunţate şi se estimează că vor fi cu până la 1.000 euro mai mari decât cele ale versiunii hatchback.
Skoda
Breakul modelului Rapid poartă numele Spaceback şi are acelaşi ampatament ca al versiunii în două volume şi jumătate, dar un portbagaj cu un volum mai mare. Skoda Rapid Spaceback va ajunge în showroom-uri în octombrie.
Suzuki
Conceptul de crossover compact iV-4 se vrea un concurent pentru Nissan Juke şi a împrumutat caracteristici de la SUV-urile Jimny şi Grand Vitara. Eventualul model de serie ce va deriva din acest concept va avea tracţiune faţă standard, cea integrală urmând a fi opţională.
Toyota
Cel mai mare producător auto din lume aduce la Frankfurt conceptul Yaris Hybrid-R. Acesta nu este o maşină „cuminte”, aşa cum este Yaris-ul de serie, ci un adevărat model de circuit, fiind propulsat de un sistem hibrid, format dintr-un propulsor pe benzină supraalimentat 1.6 GRE (Global Race Engine) şi două motoare electrice, pentru o putere totală de 415 CP. Motorul cu ardere internă acţionează axul faţă, iar cele electrice sunt instalate în roţile spate, obţinându-se astfel o tracţiune integrală.
Volkswagen
Volkswagen dezvăluie patru noi modele de serie: super-GTI-ul Golf R, cu tracţiune integrală şi putere de 300 CP, două modele electrice, e-Golf şi e-Up!, şi hatchback-ul cu aspect şi dimensiuni de monovolum compact Golf Plus, ce va ajunge la vânzare în 2014.
Volvo
Volvo Coupe Concept are toate şansele să fie vedeta salonului, nu numai prin designul ce-ţi ia ochii, inspirat din cel al legendarului P1800 din anii ‘60 şi care va fi reprodus la viitoarele modele ale constructorului suedez, începând cu XC 90, ce va fi lansat în 2014, ci şi prin tehnologii: este construit pe noua platformă modulară SPA (Scalable Product Architecture) şi are propulsie hibridă, compusă dintr-un 2.0 pe benzină, biturbo, pentru puntea faţă, şi un motor electric ce învârte roţile spate. Puterea totală dezvoltată de sistemul hibrid este de 400 CP.