GM ISV: Mobilitate pentru armată

0
139

De peste Atlantic vin vești că cei de la General Motors se vor ocupa de producerea și întreținerea noului transportor de trupe de infanterie, ISV (Infantry Squad Vehicle), al armatei americane. Noul vehicul poate fi construit la nivel mondial, este ușor de întreținut și beneficiază de un lanț de aprovizionare global bine stabilit.

Vehiculul ușor nu face parte din cele multi-purpose vehicle militare, în genul arhi-cunoscutului Humvee. Adică nu va fi „înarmat”, ci doar va spori mobilitatea și flexibilitatea operativă prin deplasarea rapidă a soldaților și a echipamentelor acestora pe terenuri complexe, dificile sau restrictive. Reprezentanții armatei americane afirmau că acest lucru va permite soldaților să-și abordeze țintele operaționale cu un grad redus de stres și să aibă o disponibilitate mai mare la efort sporindu-le astfel șansele de supraviețuire. Și nu în ultimul rând, achiziționarea ISV-urilor este, de asemenea, într-o mare măsură un răspuns al rețelei de apărare aeriană la solicitările pe care forțele SUA se pot aștepta să le întâmpine în viitoarele războaie. Iar vehiculele vor permite avioanelor să lanseze parașutiștii mai departe de obiectivul lor, la o distanță sigură față de apărarea aeriană a inamicului și să rămână nedetectate de senzorii acestuia.
În caietul de sarcini al noului vehicul erau incluse o serie de cerințe cheie pentru proiectarea sa. Trebuia să poată transporta o echipă de nouă oameni pentru asigurarea coeziunii operaționale. Să aibă sarcina utilă de 1.455 kg și să poată fi transportat extern de un elicopter UH-60 Black Hawk sau să încapă într-ul CH-47 Chinook. Să poată fi lansat dintr-un Lockhead C-130 sau un Boeing C-17 și să aibă o mobilitate excepțională pe toate terenurile.
Așa că cei de la GM Defence în proiectarea ISV s-au gândit de la bun început la domesticul și comercialul pickup Chevrolet Colorado ZR2. Deși este o camionetă civilă de dimensiuni medii, ZR2 și-a dovedit robustețea în curse de off-road în condiții „aproape” militare și evenimente de crawling rock (cățărare extremă). Cel mai bine și-a demonstrat performanțele în seria de curse Best of the Desert, cel mai amplu eveniment de pe tărâmul Unchiului Sam, unde Chevy Colorado rămâne unul dintre cele patru vehicule (din 434 de concurenți) care a finalizat unsprezece curse consecutive. Potrivit GM, vehiculele ZR2 au finalizat peste 16.100 km de curse extrem de solicitante în condiții de off-road și deșert.
90% din componentele unui ISV fac parte din piesele comerciale marca Chevrolet Performance disponibile pe piață și utilizate pe variantele Colorado și BISON ale modelului ZR2. Este vorba despre arcuri lamelare pentru puntea spate, sistem hidraulic antișoc pentru puntea față cu brațe înalte, arbore de transmisie din oțel și diferențiale blocante în față și spate. Multe dintre aceste componente au fost proiectate special pentru nevoile vehiculelor off-road de înaltă performanță, iar sistemele majore ale vehiculelor, inclusiv motorul, transmisia și direcția, sunt controlate electronic. Totodată o serie de elemente de importanță majoră i-au fost implementate noului vehicul militar.
Mai întâi a fost vorba despre un sistem de protecție la răsturnare ROPS (Roll-Over Protection System). Cu ajutorul său spațiile deschise pentru pasageri și mărfuri sunt protejate de un cadru de bare realizate din chromoly 4130, un aliaj ușor și rezistent compus din oțel, crom și molibden. Această cușcă ROPS poate fi demontată și depozitată atunci când ISV este transportat într-un CH-47, de exemplu. Cadrul de protecție poate fi, de asemenea, personalizat conform cerințelor specifice de încărcare utilă pentru pasageri sau mărfuri.
Apoi ISV va fi propulsat de un motor turbo-diesel DURAMAX de 2,8 litri, va dispune de o servodirecție asistată electronic și o transmisie automată cu șase trepte. Potrivit fișei de produse ISV de la GM, reglajul de performanță al motorului DURAMAX 2.8L va produce mult mai multă putere decât motorul ZR2, care oferă el însuși 186 de cai putere și un cuplu de 500 Nm.
Iar în final i-au montat un sistem de amortizoare Long-travel Multimatic Dynamic Suspensions Spool Valve (DSSV) proiectate pentru reducerea la minim a stresului pasagerilor și pentru maximizarea controlului asupra vehiculului. Tehnologia aplicată îmbunătățește performanțele atât în ​​timpul rulării pe șosea, cât și în off-road. Dacă terenul de rulare presupune o cursă mărită a suspensiei intră în joc o a treia supapă cu bobină reglată special pentru a oferi o amortizare suplimentară, ajutând la menținerea controlului în timpul mișcării roții cu deplasare mare și a ciclurilor de compresie la impact ridicat. Și evident există mai multe scuturi de protecție a caroseriei pentru componentele critice, inclusiv motorul, suspensia, trenul de rulare și rezervorul de combustibil.
ISV încorporează mai ales feedback-ul soldaților. Eforturile depuse nu au vizat doar performanța, ci și simplificarea funcțională. Lipsa ușilor sau a panourilor laterale permite îmbarcarea și ieșirea aproape instantanee a soldaților echipați de luptă. Capota înclinată optimizează vizibilitatea șoferului până la cinci metri de fața vehiculului, iar designul capotei și aripilor dintr-o singură piesă a fost ales pentru a facilita accesul la motor și întreținerea sa.
ISV are 5,26 metri, 2,08 lățime și 1,88 înălțime, iar roțile de 890 mm diametru îi permit o gardă la sol de 350 mm. Poate aborda pante de 46,1 grade, iar unghiul de rampă este 42 de grade. Oricum masa de 2.272 kg poate părea mare pentru mulți însă se află sub pragul maxim al standardelor armatei.

Foto: GM

Articolul precedentSoluții originale
Articolul următorRegistrul Auto Român- Controale în trafic | VIDEO
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


cinci + 3 =