Hyundai Ioniq 6 N: debut pentru modelul electric performant

0
3986

Hyundai Ioniq 6 N a debutat oficial în cadrul evenimentul Festival of Speed de la Goodwood. Noul model performant dispune de 650 CP.

Coreenii de la Hyundai au adus la Goodwood Festival of Speed cea mai performantă versiune a modelului electric Ioniq 6. Numit Ioniq 6 N, noul model primește o caroserie modificată, suspensie revizuită și de două motoare electrice ce oferă 650 CP.

La exterior se remarcă jantele de 20 de inchi din aliaj ușor, eleron spate supradimensionat, aripi laterale evazate, difuzor spate, spoiler față mai agresiv. O serie de elemente exterioare sunt vopsite în roșu, iar noul model Ioniq 6 N poate fi comandat și în noua nuanță Performance Blue Pearl.

La interior, modelul performant a fost personalizat cu un volan nou cu sigla diviziei Hyundai N și ecrane digitale noi. Noul model dispune și de sistemul audio Active Sound+ ce poate imita sunetul unui motor termic sau electric.

Sistemul de propulsie a fost preluat de la Hyundai Ioniq 5 N, puterea fiind furnizată de două motoare electrice. Puterea totală este de 650 CP, iar cuplul maxim este de 770 Nm. Cu funcția Launch Control activată, Ioniq 6 N poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 3,2 secunde, iar viteza maximă este de 257 km/oră. Modelul dispune și de sistemul N e-shift ce simulează schimbarea treptelor de viteză.

Bateria noului model Ioniq 6 N are o capacitate de 84 kWh și poate fi încărcată de la 10% la 80% în aproximativ 18 minute la o stație de 350 kW. Hyundai nu a publicat date despre autonomie.

Noul model mai primește și câteva funcții speciale, cum ar fi: N Drift Optimizer, N Torque Distribution și N Track Manager. De asemenea, clienții vor putea să-și personalizeze noul model prin pachetul N Performance Parts.

 Vă recomandăm și:

Hyundai Ioniq 6 N – debut oficial la Goodwood Festival of Speed

Hyundai Ioniq 6 facelift prezentat la Salonul Auto de la Seul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

seven − 1 =