JMEV 01 – 435 CP la mai puțin de 40.000 de euro

0
58

JMEV 01, un coupe sport electric chinezesc, susținut financiar de Xiaomi, promite să fie una dintre cele mai interesante lansări din 2025.

Cu o putere de 435 CP și o accelerație 0-100 km/h în doar 3,9 secunde, acest model se remarcă prin designul său retro inspirat din Tesla Roadster și Lancia Stratos.

De la concept la producție

Inițial cunoscut sub numele de SC-01, proiectul a fost dezvoltat de startup-ul Small Sports Car (SSC), dar a fost preluat de JMEV, o subsidiară a Jiangling Motors Corporation (JMC). Compania-mamă JMC a colaborat în trecut cu Renault, dar parteneriatul s-a încheiat în 2023. Acum, Xiaomi, gigantul tehnologic din China, oferă sprijin financiar pentru a aduce mica sportivă electrică pe piață.

JMEV 01 se diferențiază de multe alte EV-uri prin structura sa ușoară, bazată pe un șasiu tubular spaceframe din aluminiu și oțel. Această arhitectură îi permite să cântărească doar 1.365 kg, mult mai puțin decât MG Cyberster (1.985 kg), model deja lansat în Europa.

Abordarea minimalistă se reflectă și în design, care evită excesul de linii aerodinamice și optează pentru un aspect clasic, cu faruri LED ascuțite, grilă mare și lumini spate circulare, ce fac trimitere către Lancia Stratos. Și interiorul este tratat aerisit, fără ecrane digitale sau centru multimedia, ci doar cu comenzi simple, formate din butoane și comutatoare. În ceea ce privește gabaritul, JMEV 01 are 4,1 metri lungime, 1,83 m lățime și 1,17 m înălțime, iar ampatamentul măsoară 2.503 mm.

Performanțe și autonomie: detalii încă limitate

Deși specificațiile bateriilor nu au fost comunicate oficial, se estimează că vor fi furnizate de CALB și vor oferi o autonomie de până la 520 km (conform ciclului de testare chinezesc CLTC). Sistemul de propulsie cu două motoare electrice dezvoltă 320 kW (435 CP) îi permite accelerații de supercar.

Doar China pentru moment? Cu toate acestea, rămân întrebări legate de dinamica la limită, fiabilitate și prezența pe piețele externe. Pentru moment, JMEV 01 rămâne un produs destinat exclusiv Chinei, dar designul său distinctiv și specificațiile tehnice îl fac un candidat interesant pentru export, dacă va fi considerat viabil. În China, coupeul va fi lansat oficial pe 15 aprilie, cu un preț de bază ce nu va depăși 300.000 yuan (aproximativ 38.000 de euro).

Un răspuns chinezesc la sportivele europene?

Într-o industrie dominată de SUV-uri electrice masive și designuri futuriste, JMEV 01 aduce o abordare diferită – mașină simplă, ușoară și plină de personalitate. Dacă va reuși să îndeplinească promisiunile, ar putea demonstra că nu toate mașinile electrice trebuie să fie „capsule” high-tech de peste două tone.

Pentru moment, rămânem cu ochii pe lansarea din aprilie, care va confirma dacă această sportivă electrică este doar o curiozitate sau o adevărată concurentă în segmentul accesibil.

Vă recomandăm și:

MG Cyberster: roadster electric cu 544 CP

Xiaomi SU7 Ultra, mașina construită pentru recorduri

Skoda Fabia RS Rally2 – Pachet 25

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

5 + 14 =