Site-ul de vânzări on-line eBay a publicat un top al celor mai scumpe articole care s-au vândut pe această platformă. Clasamentul este întocmit pentru anul 2019, iar pe locul 4 se află un supercar Lamborghini Aventador LP700-4 Roadster care a fost cumpărat cu aproape 350.000 de dolari.
Este greu de crezut că ți-ai căuta un automobil de lux pe eBay, dar de acum încolo poate că ar trebui să-ți schimbi acest obicei și să cercetezi cu mare atenție platforma de vânzări on-line. Cei care se ocupă de acest site s-au gândit să facă și un clasament, ca să arate ce lucruri de calitate s-au vândut aici… și la ce prețuri. Sigur că la mijloc este și o oportunitate de promovare, dar să lăsam oamenii să-și facă treaba…
Pe locul 1 se află un prânz cu Warren Buffet. Nu este nicio glumă… unul dintre cei mai bogați oameni din lume a acceptat să iasă la masă cu cineva care a plătit 4.567.888 de dolari. Banii au fost donați în scopuri umanitare.
Pe locurile doi și trei sunt cartonașe de colecție, din lumea fotbalului american și din cea a baschetului: un cartonaș semnat de Tom Brady a fost vândut cu 400.100 $, iar altul, cu Michael Jordan cu 350.100 $.
Pe locul 4 se află un Lamborghini Aventador LP700-4 Roadster (2015). Automobilul a fost achiziționat cu 349.800 $ și este „cea mai scumpă mașină vândută pe eBay în 2019”. Cel care a dat banii a știut ce cumpără. „Bijuteria” este echipată cu un motor de 6,5 litri și 690 CP.
În Top 20 Cele mai scumpe articole și-au făcut loc nu mai puțin de 11 autoturisme de lux. În ordinea descrescătoare a prețului de comercializare, acestea sunt:
245.995 $: Lamborghini Urus „Bianco Icarus’ (2019)
220.000 $: Ford GT (2005)
219.000 $: Mercedes-Benz G-Class (2019)
209.900 $: Lamborghini Huracán LP580-2 (2019)
200.000 $: Lamborghini Aventador (2012)
199.000 $: Porsche 911 (2019)
190.000 $: Lamborghini Murciélago (2009)
185.000 $: Ferrari 458 Italia (2013)
174.995 $: Lamborghini Gallardo LP 560-4 Spyder (2014)
172.100 $: Rolls-Royce Phantom Drophead (2013)
169.700 $: Aston Martin Vanquish Coupe (2017)