Lamborghini Diablo împlinește 35 de ani de la lansare

0
4035

Lamborghini aniversează 35 de ani de la lansarea emblematicului model Diablo. În 1990, Diablo înlocuia supercarul Countach și devenea cel mai rapid model de serie din lume.

Lamborghini Diablo este parte din istoria automobilului. Un supercar exotic, lansat de compania italiană în 1990 ca urmaș al modelului Countach. Diablo avea să fascineze mulți fani ai mărcii, fiind produs timp de 11 ani (1990-2001) și devenind cel mai bine vândut model din istoria mărcii.

Proiectului unui nou supercar a fost demarat în 1985, marca italiană având nevoie de un înlocuitor pentru celebrul Countach. În 1987, Chrysler achiziționa Lamborghini, iar designul noului model primea linii mai fluide.

Varianta de serie a modelului Lamborghini Diablo a fost prezentată în 1990 la Monaco, înaintea Raliului Monte Carlo.

Cu un motor V12 de 5,7 litri care dezvolta 492 CP și 580 Nm, Diablo a stabilit un record de viteză la acea vreme (337 km/oră pe circuitul Nardo). Diablo putea accelera de la 0 la 100 km/oră în 4,5 secunde.

Supercarul italian introducea fibra de carbon în construcție alături de aluminiu pentru caroserie. Era echipat cu scaune reglabile, geamuri electrice și sistem audio Alpine.

De-a lungul celor 11 ani de producție, modelul a beneficiat de numeroase versiuni. În 1993, varianta VT introducea tracțiunea integrală pe modelele Lamborghini.

Tot în 1993, versiunea SE30 venea cu 525 CP, în timp ce motorul V12 a fost dus până la 596 CP în varianta Jota. Din 1995, Lamborghini punea pe piață și o variantă roadster pentru Diablo VT.

În 1998, după achiziția Lamborghini de către Audi, Diablo a trecut printr-o transformare, farurile escamotabile fiind înlocuite cu faruri fixe. În plus, capacitatea cilindrică a motorului V12 a crescut la 6 litri.

Din 1999, Diablo GT venea cu un motor de 575 CP ce îi permitea să atingă o viteză maximă de 338 km/oră. Versiunile VT 6.0 și 6.0 SE au fost ultimele ale lui Diablo înainte de finalul producției în 2001, fiind produse în total 2903 exemplare. Modelul a fost înlocuit în acel an de către Murcielago.

 

Vă recomandăm și:

Lamborghini Countach: 50 de ani de la debutul producției

Lamborghini Fenomeno: supercar cu 1080 CP produs în serie limitată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

nineteen + thirteen =