Lamborghini a expus acum 60 de ani, la „Salone dell’Automobile di Torino”, un șasiu. Era o structură mecanică revoluționară care a anticipat forma modelului Miura, primul supercar din lume.
În noiembrie 1965, la Salone dell’Automobile di Torino (azi Salone Auto Torino) standul Lamborghini avea să atragă atenția publicului nu cu un automobil, ci cu un șasiu. Era o structură relativ simplă realizată din tablă pliată, ușurată de numeroase orificii. Pe șasiu se afla un motor V12 de 4 litri montat transversal în spate. Inițial arăta ca un prototip de curse, însă era fundația din care se va naște celebrul Lamborghini Miura. Iar scopul său a fost să dezvăluie tuturor esența mecanică pură a următoarei mașini de serie de la Sant’Agata Bolognese. Era practic o declarație de intenție, un gest radical care marca începutul unei noi ere prin apariția primului supercar din lume în 1966.
Apariția
Prima idee pentru ceea ce avea să devină arhitectura noului Lamborghini a apărut în vara anului 1964, născută din intuiția și curajul a trei tineri membri ai echipei Lamborghini din Sant’Agata Bolognese: Giampaolo Dallara, Paolo Stanzani și pilotul de teste Bob Wallace. Având vârste puțin peste douăzeci de ani, cei trei împărtășeau visul să aducă Lamborghini în lumea curselor.
Partea delicată era că acest lucru nu făcea parte din planurile lui Ferruccio Lamborghini. Prin urmare au decis că, dacă mașinile lor nu puteau intra pe pistă, pista urma să vină la mașinile de stradă aducând odată cu ea performanțe, tehnologie și emoții. Această idee a dat contur proiectului L105, care a prins inițial forma unui șasiu ușor și compact, gata să găzduiască o caroserie de Gran Turismo extremă și revoluționară. Inițial sceptic, Ferruccio Lamborghini a avut încredere în ei, iar șasiul și motorul P400 au devenit realitate. Ansamblul devenise un manifest al libertății creative și al avangardei tehnice.
Detalii constructive
Prezentat alături de modelele Lamborghini 350 GT și 350 GTS, șasiul era vopsit în negru satinat, dar cu patru țevi de eșapament albe. Reportajele de atunci îl descriau drept scheletul unei mașini gata de curse subliniind originalitatea configurației sale tehnice. Structura, construită de Marchesi din Modena, a fost realizată din tablă de oțel de 0,8 milimetri, pliată și găurită pentru asigurarea unei greutăți reduse și a rigidității. O cuvă centrală servea drept element portant și suport de montare pentru suspensie, în timp ce două sub-cadre auxiliare față și spate susțineau componentele mecanice, suspensia și accesoriile. Greutatea totală nu depășea 120 de kilograme, un rezultat remarcabil pentru acea epocă. Suspensia independentă cu braț dublu triunghiular, frânele cu disc și jantele Borrani completau pachetul tehnic. Erau soluții preluate din curse și nemaivăzute până atunci pe o mașină de stradă.
Trăsătura sa distinctivă a fost integrarea fără precedent a motorului și a cutiei de viteze într-o singură unitate compactă montată în spatele cabinei. Această soluție a redus dimensiunile și a definit o arhitectură complet nouă a sistemului de propulsie. Spectacolul tehnic a fost completat de cele douăsprezece trompete verticale de admisie ale carburatoarelor Weber, o declarație vizuală puternică a unui concept ingineresc împins la extrem.
Șansa lui Bertone
Șasiul a captivat atât publicul, cât și presa; un prototip static, fără motor, devenise punctul central al salonului auto. În acele vremuri, cei mai importanți constructori de caroserii italieni au trecut pe la standul Lamborghini. Prezentat inițial către Carrozzeria Touring ca proiectul „Tigre”, înainte de dezvăluirea sa publică la Torino, șasiul Miura a ajuns la salon… fără caroserie. Touring, care construise modelele 350 și 400 GT, a propus propriul design, dar dificultățile financiare au umbrit viitoarea colaborare. Pininfarina, legată de alți producători, nu s-a putut angaja față de marca Sant’Agata, iar de oportunitate a profitat Nuccio Bertone.
Conform legendei, Bertone a ajuns la stand spre sfârșitul expoziției și a fost întâmpinat de Ferruccio cu o glumă: „Ești ultimul dintre carosieri care apare!”. Bertone a examinat șasiul și a răspuns că atelierul său va crea „pantoful perfect pentru acest picior minunat”. Nu se știe dacă dialogul s-a desfășurat exact așa, dar povestea evidențiază înțelegerea imediată dintre cei doi. Dar, din acea întâlnire a venit decizia să i se încredințeze lui Bertone caroseria viitorului Lamborghini. Iar în timpul sărbătorilor de Crăciun, cu fabrica închisă, primele schițe au fost arătate lui Ferruccio, Dallara și Stanzani. Liniile schițelor erau atât de inovatoare încât au fost imediat aprobate ca proiect definitiv.
Recunoașterea
În martie 1966, la Salonul Auto de la Geneva, șasiul P400 prezentat la Torino și-a luat forma finală și a devenit legendarul model Lamborghini Miura. Șaizeci de ani mai târziu, acest model își va sărbători aniversarea în 2026, dar originile sale se află acolo, într-o structură neagră satinată, cu patru evacuări albe, douăsprezece trompete verticale ale carburatorului și decizia îndrăzneață prin care se arăta lumii nu o caroserie, ci ceea ce se afla dedesubt. În acel moment, Lamborghini a transformat o idee strălucită în realitate și a deschis calea pentru o legendă care nu avea să se estompeze niciodată.
În 2026, Automobili Lamborghini va dedica lui Miura un omagiu adus unui model care a schimbat pentru totdeauna lumea mașinilor super sport creând un nou limbaj de stil și performanță. A fost o mașină atât de revoluționară încât a dat naștere unui termen care nu exista înainte – „supercar” – inventat special de un jurnalist englez ca să o descrie.
Vă recomandăm și:
Manifesto – conceptul Lamborghini care redefinește limbajul designului
