Mai frumos, mai capabil

0
98

După doar patru ani de existență, a doua generație Mazda3 va ceda locul unui nou model, cu stil și mai atractiv și cu tehnologii de vârf. Noua Mazda3 a împrumutat mult din designul atât de apreciat al sedanului Mazda6 și a adoptat motorizările moderne din gama SkyActiv ale acestuia. În raport cu precedentul model, Mazda3 de generația a treia nu a crescut în dimensiunile exterioare (4,46 m lungime și 1,79 m lățime), dar are un ampatament majorat cu șase centimetri, până la 2,70 metri, și este cu 60 kg mai ușoară. În schimb, silueta sa s-a schimbat sensibil, cu o parte frontală expresivă, nervuri pronunțate și linie laterală atletică.

Interiorul se prezintă într-o finisare mai degrabă sobră, clasică, dar este mai bine lucrat ca înainte. Ecranul multimedia are diagonala de șapte inci, dar, spre deosebire de Mazda6 și Mazda CX-5, nu este integrat în consola centrală, ci este amplasat pe bord. Creșterea ampatamentului determină un spațiu mai generos pentru pasageri, dar a luat din capacitatea portbagajului, ce are numai 350 litri, cam puțin pentru o mașină ale cărei dimensiuni se situează la limiele superioare ale clasei compacte.

Motorizările pe benzină ce vor fi disponibile la lansare sunt în număr de trei: 1.5 100 CP, 2.0 120 CP și 2.0 165 CP, acesta din urmă dotat cu sistem de recuperare a energie degajate la frânare i-ELOOP. La capitolul diesel, Mazda va miza exclusiv pe cunoscutul și apreciatul propulsor de 2.191 cmc. Acesta transmite 150 CP și un cuplu maxim de 380 Nm, la 1.800 rpm, către roțile față prin intermediul unei transmisii manuale cu 6+1 trepte. Cutii de viteze manuale cu același număr de rapoarte vor face parte din dotarea standard și a restului motoarelor, dar cel de doi litri și 120 CP și dieselul vor avea pe lista de opționale transmisii automate cu convertizor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× 9 = saizeci trei