Pare straniu să auzi o femeie spunând „să trăiți”, atunci când salută. Și nu o dată, ci de mai multe ori. Mirarea este însă și mai mare când le vezi cât de abil conduc… un tanc. Oare cum reușesc? Ne-am gândit să facem cunoștință cu două dintre absolventele Academiei Tehnice Militare. Amândouă au gradul de locotenent și s-au pregătit foarte mult pentru o carieră militară.
Locotenent inginer
RAMONA MONICA STOICA
Eu sunt din Târgoviște și am ajuns la liceul militar dintr-o joacă, o glumă cu una dintre verișoare. Ai mei nu au fost încântați de această idee.
Auto Test: De ce?
Tatăl meu a lucrat în domeniu și mi-a spus că nu este viață pentru o fată. Cei din familie cunoșteau sistemul vechi care era mult mai strict…
Auto Test: Ți-au spus că atunci când se dădea alarma trebuia să te echipezi până ardea bățul de chibrit?
(Râde) Normal că știu toate poveștile. Și cu bățul de chibrit, știu că uneori se folosea periuța de dinți la curățenie, ți se mai cerea și patul făcut „la dungă”… Acum nu mai este așa!
Auto Test: De ce ai ales Academia Tehnică Militară?
După ce am terminat liceul militar am fost tentată să mă înscriu la aviație, la Brașov, dar acolo erau puține locuri pentru fete. M-am îndreptat spre Academia Tehnică Militară și nu regret deloc. Îmi place foarte mult domeniul tehnic, mi se potrivește foarte bine.
Auto Test: Cum au fost începuturile?
Ușor nu a fost… Eram departe de casă și trebuia să mă adaptez unui sistem nou. A trebuit să muncesc foarte mult, dar acum sunt tare fericită pentru că nu m-am lăsat doborâtă de greutăți. Am avut alături profesorii și colegii și țin să le mulțumesc. M-au ajutat foarte mult.
Auto Test: Și acum ce urmează?
După ce am terminat facultatea am fost repartizată la o unitate militară și am lucrat în logistică. În același timp m-am înscris la doctorat, am susținut lucrarea și aștept titlul. Sunt hotărâtă să mă orientez pentru un post didactic.
Locotenent inginer asistent universitar doctorand
DANIELA VOICU
Auto Test: De ce ai ales Academia Tehnică Militară?
Cei care vin la Academie, de cele mai multe ori, au avut pe cineva în familie care i-a îndrumat pe această cale. La mine a fost diferit: tata și cumnatul meu au fost ofițeri de marină și nu au fost deloc încântați de inițiativa mea. Am vrut să merg și eu tot la marină, dar locurile pentru fete erau puține și am fost îndrumată spre Academia Tehnică Militară.
Auto Test: Ce ți-au spus prietenii? O fată în uniformă militară, într-un regim strict…
Lucrurile nu mai stau așa, nu mai este ceva ieșit din comun, dar este adevărat că am fost singura fată de la specializarea „Ingineria Autovehiculelor”. La început, sincer, mi-a fost greu să țin pasul cu băieții care erau mult mai bine pregătiți în domeniu. Am muncit mult și am terminat șef de promoție pe specializare, dar și la facultatea de mecatronică.
Auto Test: Care au fost cele mai grele momente?
În primii doi ani. Veneam din mediul civil și a trebuit să mă conformez cu regulamentele și pregătirea militară. În afară de cursuri am făcut și partea de pregătire militară: trageri, antrenamente sportive, iar în anul doi trebuie să obții brevetul de tanchist.
Auto Test: Și l-ai obținut? Conduci tancul?
Așa cum unii se duc și obțin permisul de conducere categoria B, noi luăm brevet de tanchist pentru diferite categorii de tancuri și autovehicule militare. Am învățat, am exersat mult și am luat brevetul.
Auto Test: Și acum?
Am finalizat studiile de Master la Universitatea Politehnică din București la Ingineria Autovehiculelor și sunt înscrisă la doctorat. Sunt încadrată în Departamentul de Autovehicule Militare și am un număr de ore în sarcina didactică, intru la clase pe diferite materii. La început ținem laboratoarele.
Auto Test: Este dificil să treci rapid din bancă la catedră?
Primul an a fost mai greu. Când ești elev răspunzi doar pentru tine și nu realizezi cât de mult se pregătește un profesor pentru un curs. La început, îți spun sincer, aveam nevoie de o săptămână ca să pregătesc un laborator.
Auto Test: Și dacă un student întreabă ceva…
Și nu știu? Îmi notez și îi spun ora următoare. Nu-mi este rușine să spun că trebuie să mă documentez. Studenții sunt ca un burete, absorb orice informație, trebuie să ai răspunsuri exacte la întrebările lor, foarte dificile uneori. Trebuie să te documentezi în fiecare zi!
Interviu realizat de Sorin BARBU / Foto: arhivă Stoica Ramona Monica și Voicu Daniela