Pe 27 septembrie 2017 se stingea din viață, la vârsta de 91 de ani, Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy. Admirat de unii, urât de alții, acesta a fost nu numai un adept și susținător al libertății sexuale, ci și colecționar de mașini, amator ce-i drept, dar care a adunat câteva bijuterii pe patru roți în garajul său.
Până să vedem ce mașini a avut Hefner de-a lungul timpului, este interesant de aflat legătura, mai puțin cunoscută, dintre numele revistei sale și lumea auto. Poate vă gândiți că denumirea publicației vine de la playboy, termen folosit în America încă din 1829 pentru a-i descrie pe bărbații bogați cărora le place să-și trăiască viața din plin, în lux, distracții și înconjurați de femei frumoase. Greșit! Hefner hotărâse să-și denumească revista Stag Party, „stag” însemnând burlac, celibatar, dar pe piață exista deja o publicație cu nume asemănător. Editorii acesteia l-au amenințat pe Hefner că îl vor acționa în judecată, iar el a fost nevoit să caute o soluție, numai că nu avea pic de inspirație la acel moment. Salvarea i-a venit de la un prieten, care i-a propus Playboy, de la Playboy Automobile Company, un obscur constructor auto, care produsese doar 99 de mașini până a dat faliment, în 1951. Lui Hefner i-a plăcut numele, iar restul este istorie: în decembrie 1953 apărea primul număr Playboy, cu poza lui Marilyn Monroe pe copertă.
Revista a înregistrat succes și banii se adunau în contul lui Hefner. Ca un playboy în devenire ce era, acesta a început să-și caute o mașină care să-i confirme noul statut și și-a luat, în 1955, un Cadillac Series 62 Convertible. Hef, cum i se spunea, nu a ales această decapotabilă pentru că îi plăcea în mod deosebit sau pentru că era considerată cea mai bună mașină americană a acelor vremuri, ci pentru că Elvis Presley avea una la fel. În 1959 o altă decapotabilă, de data aceasta de producție germană, și-a găsit locul în garajul lui Hefner: un Mercedes Benz 300 SL Convertible.
Aceasta a rămas una dintre mașinile preferate ale mogulului de presă american, care era văzut frecvent conducând-o. Anii au trecut, Hugh Hefner și-a cumpărat și alte mașini, dar și un avion DC-9, amenajat în interior ca un apartament și birou de lucru. Fete Playmate deja îl însoțeau mai peste tot, așa că trebuia să-și ia și un automobil care să-i transporte pe toți.
Devenit fan Mercedes, alegerea a fost simplă: Mercedes Benz 600 Pullman Limousine (1969), o limuzină de lux care nu prea avea concurent în acele timpuri și era folosită, cu precădere, de către șefii de stat, printre care și Nicolae Ceaușescu.
Pe de altă parte, Hef dorea să aducă un omagiu „fetelor” sale, astfel că, în 1972, producătorul italian de mașini sport De Tomaso a produs un model special, De Tomaso Pantera Playmate of The Year Car, vopsit roz. Surprinzător sau nu, culoarea a prins și De Tomaso a primit comenzi pentru încă câteva exemplare vopsite astfel. Legătura lui Hugh Hefner cu mașinile germane nu a fost doar una în calitate de fan și client, ci chiar personală, fratele său concurând mai mulți ani în curse auto, la volanul unui BMW 3.0CSL.
Probabil asta l-a determinat pe Hugh să-și cumpere, în 1972, un BMW 3.0CS (E9), versiunea de stradă a automobilului de curse. Aceasta a fost iarăși una dintre mașinile preferate ale lui Hef, care o conducea des, în special în momentele când voia să se relaxeze. Pasiunea sa pentru mașini s-a concretizat și în sponsorizările pe care le-a acordat unor competiții auto, iar de câteva ori a fost gazdă pentru acestea.
Text: Florin NECULA / Foto: Producători