În seria „Cars”, personajele sunt niște mașinuțe magice, amuzante și vesel colorate. Unele există și în viața reală. Vă prezentăm în continuare câteva dintre ele.
2002 Porsche 911 Carrera (Sally Carrera)
Acesta este, probabil, unul dintre personajele care seamănă cel mai mult corespondentului său real. Chiar și numele, Sally Carrera, conține o parte din numele originalului 2002 Porche 911 Carrera. Producătorii au adăugat personajului un logo asemănător celui de la Porche.
1977 Chevy Monte Carlo (Darrell Cartrip)
Darrell Cartrip apare în toate cele trei filme din seria „Cars”, dar ceea ce nu știați este că, modelul inițial este un Chevy Monte Carlo din 1977, căruia i-a fost adăugat un design cu flacări pentru a sublinia ideea de mașină de curse.
1951 International Harvester L-170 Boom Truck (Tow Mater)
Ruginitul Tow Mater, originar din Kansas, seamănă foarte bine cu camion Harvester L-170 din 1951, deși are anumite aspecte de design de la Chevrolet 3800 și Dodge Truck 1957.
1951 Hudson Hornet (Doc Hudson)
Doc Hudson este copia fidelă a unui Hudson Hornet din 1951, urmând schema generală a culorii acestuia. Ca și Doc, această mașină era folosită pentru curse și a fost imbatabilă, în vremea ei.
1959 Chevrolet Impala Lowrider (Ramone)
Automobilul Chevrolet Impala Lowrider 1959 a fost muza multor artiști ai acelei perioade, iar personajul Ramone este, de asemenea, o fire artistică și creativă. Numărul ei de înmatriculare este LOWSLOW, acesta fiind și sloganul mașinii originale.
Foto: Disney
http://www.autotestmagazin.ro/vehicule-animate/