Mercedes-AMG G63 Sir Class: inspirată de Lewis Hamilton

0
78
Sursa FOTO: HOF Manufaktur GmbH

Compania germană de tuning HOF a dezvăluit Mercedes-AMG G63 Sir Class! Este cea mai puternică versiune a Clasei G, cu un motor V8 bi-turbo de 4.0 litri ce dezvoltă 1063 CP și 1300 Nm. Vehiculul accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.5 secunde și atinge o viteză maximă de 299 km/h.

Mercedes-AMG G63 Sir Class, în onoarea lui Lewis Hamilton

Mașina se dorește un fel de cadou de „rămas bun”, după ce pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton a terminat contractul cu Mercedes-Benz și va evolua la Ferrari din sezonul următor. Mașina arată spectaculos. Caroseria din fibră de carbon este vopsită în argintiu și negru, culorile bolizilor Mercedes conduse de Hamilton, conform detaliilor oferite de demotor1.com.

Capota este redesenată, iar jantele de 23 de inch au un design aerodinamic cu detalii turcoaz. Suspensia este nouă, cu o gardă la sol redusă cu 30 mm, iar sistemul de frânare folosește discuri din carbon ceramică.

Interiorul este echipat cu un volan de tip manșă inspirat de AMG One, cusături turcoaz, scaune din piele și alcantara și un plafon iluminat în stil Rolls-Royce. Modelul exclusivist va fi produs în doar 11 exemplare. Prețul fiecăruia va fi de 690.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 1 = opt