Putem vedea în curând o nouă mașină sport electrică? Asta pregătește marca britanică MG, aflată în proprietatea constructorului auto chinez SAIC, cu modelul Cyber GTS. Aflat în stadiul de teste, MG Cyber GTS Concept este versiunea închisă a decapotabilei MG Cyberster, lansată anul trecut.
Goodwood Festival of Speed este un bun prilej pentru prezentarea unor modele noi sau, măcar, de concepte de mașini. După ce, în 2023, MG și-a dezvăluit mașina sport decapotabilă Cyberster de clasă compactă, producătorul auto chinezo-britanic a venit în acest an, la Festivalul Vitezei de la Goodwood, cu prototipul MG Cyber GTS Concept și versiunea facelift a SUV-ului plug-in hybrid MG eHS.
Cyberster, sursa de inspirație pentru MG Cyber GTS Concept
După cum puteți observa cu ușurință, conceptul este varianta închisă a coupe-ului decapotabil Cyberster, lansat pe piață anul trecut. Excluzând acoperișul, prototipul este identic estetic și ca dimensiuni cu roadsterul de serie. Nu scapă neremarcate nici asemănările cu Jaguar F-Type, mai ales la linia acoperișului. Acesta ar putea fi chiar un avantaj pentru varianta de producție a lui MG Cyber GTS, ținând cont că F-Type și-a încetat existența și a fost scos din catalogul mărcii engleze.
MG Cyber GTS Concept, aproape de producție?
Deși, la Goodwood, MG l-a prezentat pe Cyber GTS ca fiind un concept, nu e greu de observat că are toate caracteristicile unui model de producție, dacă ținem cont de stilistica identică cu a lui Cyberster. Și platforma tehnică a lui MG Cyber GTS este cea folosită de cabriolet, potrivit reprezentanților mărcii. Asta înseamnă, pornind de la datele tehnice ale lui Cyberster, că va exista o versiune de bază a lui GTS, cu un singur motor electric, de 340 CP, pe puntea spate, aceeași care va asigura și tracțiunea. Varianta de vârf va adăuga, pe lângă cel spate, un electromotor pe axul față, generând astfel puterea totală de 540 CP și tracțiune integrală. Și un posibil 0-100 km/h în jurul a trei secunde.
Viitoare concurență pentru MG Cyber GTS
MG este printre primele mărci care lansează modele sport cu propulsie electrică. În curând, va trebui să facă față unei concurențe tot mai puternice. Marca franceză Alpine pregătește o mașină sport cu emisii zero, pentru a înlocui actualul A110. Nu mai vorbim de Porsche, a cărui pereche de coupeuri Cayman (închis) – Boxster (decapotabil) va abandona motoarele termice de anul viitor. Rămâne de văzut și în ce măsură noile taxe vamale introduse în Uniunea Europeană, pentru mașinile electrice fabricate în China, vor îngreuna vânzarea acestor mașini sport MG.
Vă recomandăm și: