Acasă Motorsport Auto MGS9 PHEV a venit oficial în România

MGS9 PHEV a venit oficial în România

0
35

Gama de modele MG Motor crește cu un nou SUV PHEV de clasă mare. Modelul are șapte locuri și o autonomie electrică de peste 100 kilometri.

Noul MGS9 PHEV este de acum disponibil în țara noastră, în rețeaua de dealeri MG România. Este primul SUV MG cu 7 locuri. Cu al treilea rând de scaune rabatat, portbagajul are un volum de încărcare de peste 1000 litri. Cu toate cele trei rânduri de scaune la locul lor, portbagajul are un volum de încărcare de 332 litri.

Pentru propulsie, noul MGS9 folosește un sistem plug-in hybrid ce combină motorul termic de 1.5 litri turbo cu un motor electric amplasat pe puntea față alimentat de o baterie de 24,7 kWh. Motorul termic furnizează 142 CP, iar cel electric adaugă 231 CP. Puterea combinată a sistemului este de 299 CP, iar cuplul maxim este de 390 Nm.

Noul MGS9 poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 9,6 secunde, iar viteza maximă este de 200 km/oră.

Autonomia în mod full electric depășește 100 kilometri. Chargerul on-board AC permite încărcări cu maxim 11 kW.

Modelul este disponibil în două niveluri de echipare, Comfort și Luxury, ambele oferind un pachet complet de dotări, inclusiv jante de 20 inchi, iluminare ambientală, scaune încălzite, plafon panoramic și ecrane de 12,3 inchi pentru infotainment și instrumentarul de bord.

Noul SUV MG are o lungime de 4,98 m, lățime de 1,96 m și înălțime de 1,78 m. Noul SUV a fost testat și de către EuroNCAP unde a obținut scorul general de cinci stele.

În România, prețurile încep de la 35.990 euro (TVA inclus) pentru nivelul de echipare Confort. Prețul include și promoția de lansare de 6000 euro. Modelul MGS9 în echiparea Luxury costă 37.990 euro.

Vă recomandăm și:

MG Motor: 1 milion de automobile vândute în Europa

MG Motor România: două noi modele în gamă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

7 − three =