Natalia Iocsak avea nouă ani când a renunțat la jocurile copilăriei și s-a urcat într-o mașină. Ca să ajungă la pedale, tatăl ei i-a pus câteva perne la spate. În anul 2013 a participat la prima cursă, iar acum, la 17 ani, stăpânește un bolid de 550 de CP. Este foarte pasionată de competițiile de drift și își dorește să ajungă la Campionatul European. Familia este alături de ea, la fel și managerul Ionuț Harosa. Natalia a acceptat să-și spună povestea și ne-a dezvăluit care este secretul acestei ascensiuni rapide.
Auto Test: Cum a început această aventură?
Natalia Iocsak: Eu am un frate mai mare și el a fost primul care a început cursele de raliu. Eu l-am susținut tot timpul la concursuri și antrenamente, iar tata și-a dat seama că îmi place foarte mult, așa că m-a întrebat dacă vreau să urc la volan. Am învățat să conduc la vârsta de nouă ani. A fost plăcerea mea, nu m-a obligat nimeni. Mi-am pus perne la spate ca să ajung la pedale, că eram cam micuță. Am progresat pas cu pas și nu m-am grăbit. M-am pregătit cu un antrenor și după aceea am participat la Campionatul Național de Rally Sprint. Ușor-ușor am început să simt mai multe sentimente și mai multă adrenalină. În acest sport nu este bine să-ți fie frică, iar de mică m-am obișnuit cu acest gând.
Auto Test: Cum ai reușit acest lucru?
N. I.: Prin accidente! (Zâmbește) Am avut mai multe accidente… După prima răsturnare am început să plâng, aveam 10 ani, și am spus că nu mai conduc în viața mea. Atunci părinții m-au încurajat foarte mult, iar după ce am urcat din nou în mașină mi-am dat seama că nu este bine să-mi fie frică. Acum câțiva ani nu aveam voie să particip singură, pentru că eram prea mică, iar tata mi-a fost copilot. Concurez singură de mai bine de patru ani, de la vârsta de 13 ani.
Ionuț Harosa: Este o sportivă pregătită, curajoasă și talentată. Eu merg destul de tare cu mașina, dar când m-am urcat lângă ea am încremenit. Iar eu am condus și cu 300 de km/h. Nici nu vă puteți imagina cum este să fii pe vârful muntelui și să te afli într-o mașină care face drift.
Auto Test: Am văzut un filmuleț pe YouTube, la unul dintre accidente băteai din palme…
N. I.: M-am răsturnat de două ori: prima oară la 10 ani și a doua oară la 13 ani. La primul m-am speriat și am plâns pentru că eram mai mică, dar la a doua experiență am aplaudat și m-am încurajat. În momentul acela, când ești cu capul în jos, prins în centuri, nu este nimeni lângă tine și până vine cineva la mașină este foarte bine să nu te pierzi cu firea și să te încurajezi. Atunci am spus: „Bine, Naty”, și am aplaudat.
Auto Test: Cu ce mașină concurezi?
N. I.: Am un BMW e46 cu un motor V8 de 7,2 litri. Are 550 de cai. Vreau să-ți spun că nu am sărit dintr-o dată la un motor atât de puternic, am urcat cu grijă fiecare treaptă. Muncesc foarte mult și încerc să progresez la fiecare antrenament și la fiecare cursă.
Auto Test: Am văzut că ai câștigat multe competiții.
N.I.: În raliu am șase titluri de campioană națională, două titluri la competiția de viteză pe traseu montan și trei titluri de campioană internațională la rally sprint. Sunt titluri la diferite categorii.
I.H.: Anul acesta a terminat pe locul trei la campionatul național de drift, la semipro. A fost foarte dificil pentru că a concurat pe o mașină nouă pentru ea. Cu o mașină nouă trebuie să faci cât mai multe exerciții și antrenamente și Natalia nu a avut prea mult timp să se acomodeze. În zona unde locuiește nu există pistă. Trebuie să facem de fiecare dată sute de kilometri ca să se poată antrena. Ea activează acum la Minaur Baia Mare, iar clubul și primăria fac eforturi și ne ajută. Natalia este deja un brand și poartă steagul României la toate etapele la care participăm în străinătate. Din păcate, anul acesta, din cauza pandemiei, nu am ajuns unde ne-am dorit.
Auto Test: Ce spun cei din familie de pasiunea ta?
N. I.: Mă susțin. Fratele meu a fost primul care a început, cum am mai spus, iar tata este mereu cu mine. Mama a fost foarte temătoare la început, dar a văzut că îmi place și nu a mai spus nimic. Eu nu mă tem, mai ales că sunt foarte bine echipată la orice concurs, demonstrație sau antrenament. Avem în primul rând un combinezon care este antifoc. După aceea avem tricou, șosete, pantaloni și pantofi sport… tot antifoc. Cabina este tot antifoc! În interior sunt foarte multe măsuri de precauție. Scaunul este tip „scoică”, care te protejează foarte mult, iar centurile sunt în șase puncte. În interior există un fel de cușcă, iar dacă mă răstorn mă protejează. Eu spun că nu prea poți să pățești ceva.
I.H.: Mașinile sunt foarte bine echipate și sunt verificare și autorizate de specialiști. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar siguranța este pe primul loc.
Auto Test: Cum se împacă școala cu sportul?
N.I.: Am 17 ani și sunt în clasa a 11-a la „Colegiul Tehnic Anghel Saligny”, din Baia Mare. M-am obișnuit să îmbin școala cu sportul. Merg de mică la competiții, îmi este greu, dar trebuie să fac anumite sacrificii (râde). Vreau să-i mulțumesc doamnei Antonela Hruban, diriginta clasei din care fac parte. A practicat handbalul mulți ani și știe cât de obosit este un sportiv care vine de la un concurs. După competiții m-a înțeles și mi-a mai lăsat o zi liberă, dar nu am lipsit niciodată de la niciun test. De multe ori, am plecat la competiții cu cărțile după mine și am învățat pentru materiile de la școală. Am mulți profesori care mă ajută.
I.H.: Trebuie să le mulțumim profesorilor și dirigintei. Au înțeles că un sportiv trebuie sprijinit.
Auto Test: Și nu este greu, între două curse să scoți cartea și să înveți la matematică sau la geografie?
N.I.: (Râde) Nu, nu este deloc dificil. Când sunt pe pistă mă gândesc și mă concentrez la ce este acolo și la ce am de făcut. Este foarte important! Când sunt în padoc este altceva.
I.H.: Facem toate eforturile să ne cazăm la hotel sau la pensiune, așa mai poate să și învețe. Un sportiv are nevoie de odihnă și este greu să-l pui să stea la cort sau pe mai știu eu unde. În parcul unde sunt mașinile este gălăgie. Este foarte greu să găsești resurse financiare, mai ales că vorbim despre un sport scump. La un antrenament folosești 40, 50 sau chiar 60 de anvelope… nu mai vorbesc de zilele de concurs. Staff-ul Nataliei este tatăl ei. El schimbă anvelopele, el face reglajele și tot el repară ce este de reparat. Dacă se întâmplă ceva în timpul cursei, ai timp cinci minute să rezolvi problema: dacă nu reușești, ai pierdut competiția și te-ai deplasat degeaba.
Auto Test: Și, după liceu, ce urmează?
N.I.: Vreau să merg la o facultate de sport, dar mai am timp de gândire. Știu că nu este bine că nu sunt încă decisă, dar trebuie să văd ce vreau să fac. Sunt câteva variante pe care le iau în calcul.
I.H.: Ar fi frumos să meargă la facultate, dar să facă și o școală de drift. Ar fi bine să ofere și celor care vin din spate din practica ei. O să se gândească și o să decidă. Fiecare trebuie să decidă pentru el. Trebuie să meargă acolo unde o trage sufletul, știința, puterea și plăcerea, în primul rând. Dacă ai plăcere, faci de toate. Altfel nu prea iese.
Auto Test: Ai vreo poveste care te-a impresionat de la unul dintre concursurile tale?
N.I.: Acum o lună am fost în Ungaria și mi s-a stricat siguranța de la pompa de benzină, iar primii care au sărit să mă ajute au fost concurenții… rivalii mei.
I.H.: Pilotul a sărit cu canistra de benzină pe pistă, pentru că a crezut că s-a terminat combustibilul și și-a oferit și timpul lui pentru ca Natalia să poată continua. Și-a dat cele cinci minute ale lui! Băiatul a preferat să riște să fie învins pe pistă, dar și-a oferit ajutorul. A fost un exemplu!
N.I.: A fost un lucru foarte frumos. Eu trebuia să în înfrunt în „battle” și a preferat să mă ajute. Avea tot interesul să mă elimine…
I.H.: Omul a vrut să câștige pe pistă. Este un gest impresionant.
Auto Test: Cum vă descurcați cu partea financiară? Este un sport costisitor…
I.H.: Ați atins un punct sensibil. Căutăm permanent sponsori care să vadă realitatea, rezultatele și fantezia din echipa noastră. Noi acum începem să progresăm cu Natalia. Pentru aceste competiții avem nevoie de ajutor. Vrem să facem performanță și cred că sunt multe firme care ar putea fi avantajate de o colaborare cu noi… Să vă dau un exemplu: Un drum până în Cipru, de aproape patru mii de kilometri, dus-întors, ne costă aproape 11.000 de euro. Asta ca să stăm la ambele etape și să nu fim nevoiți să ne întoarcem acasă și să nu străbatem de două ori un drum obositor. Nu mai vorbesc și de alte cheltuieli… Este dificil să găsim resurse financiare, mai ales pentru competiții de anvergură.
Auto Test: Banii contează când este vorba și de mașini, materiale, condiții de pregătire…
I.H.: Contează mult, dar noi ne bazăm foarte tare pe Natalia. Să vă dau un exemplu… Anul trecut, în Cehia, a făcut o cursă senzațională. Rivala a venit cu o atitudine superioară, „de sportiv cu bani”, iar când a văzut-o pe Natalia cu o mașină este la start a început să râdă. I-am și spus lui Naty: „Tu trebuie să-ți vezi de treaba ta, nu te gândi la altceva”. La final, buburuza mică a răsturnat carul mare (râde). După ce a pierdut a plecat de acolo imediat, nu a mai scos o vorbă.
N.I.: Ea avea o mașină de 750 de cai, iar eu eram cu mașina cea slabă de 325 de cai.
Auto Test: Care sunt planurile pentru anul următor?
N.I.: La anul sper să se termine povestea aceasta cu pandemia și să putem să participăm în străinătate la Campionatul European de Drift și sigur vreau să merg și la competițiile din țară. Îmi doresc să concurez și în Ungaria, dar primul obiectiv sunt europenele.
Foto: arhiva Natalia IOCSAK