Opel adaugă o nouă versiune în gama utilitarei Vivaro

0
180
Opel Vivaro Combi

Opel oferă acum și o versiune pentru transportul de persoane în gama modelului Vivaro. Noul model model poartă numele Vivaro Combi și poate fi configurat în trei versiuni de lungime.

Cele trei variante sunt: S de 4,6 metri, M 4,95 m sau L 5,30 m. Fiecare oferă locuri pentru până la nouă pasageri și cele mai multe variante au o înălțime de 1,90 m pentru a putea avea acces și în parcările subterane. Numeroase sisteme de asistență sunt disponibile pentru modelul Vivaro Combi. Tehnologiile variază de la camera pentru marșarier la informații multimedia.

Sistemele de infotainment  Multimedia Radio și Multimedia Navi Pro, care sunt prevăzute cu ecran tactil color și control vocal, asigură conectivitate de ultimă generație. Ambele sisteme sunt compatibile cu Apple CarPlay și Android Auto. Multimedia Navi Pro oferă hărți pentru Europa cu afișare 3D. Sunt disponibile și noile servicii OpelConnect.
Prețurile pornesc de la 22.215 euro (TVA inclus) pentru Vivaro Combi S  (4,60 m lungime, capacitate maximă pentru bagaje de 3,6 metri cubi). Scaunele pentru șofer și pasagerul din față sunt reglabile în patru direcții, în timp ce al doilea rând de scaune (detașabil, dacă este necesar) este prevăzut cu sistemul Isofix pentru pasagerii mai tineri.

Cu varianta M de 4,95m lungime, disponibilă de la 22.815 €, capacitatea bagajelor crește până la 4,23 metri cubi și 4,90 metri cubi pentru L (5,30m lungime, de la 24.495 €). Pe lângă ușa culisantă din partea pasagerului (standard), o ușă glisantă opțională pe partea șoferului face și mai ușor accesul la habitaclu. Pentru partea din spate, clienții pot opta pentru ușile cu deschidere la 180 de grade sau pentru hayon, fără cost suplimentar.
Modelul Opel Vivaro Combi poate fi echipat cu motorizări diesel de 1.5 sau 2.0 litri ce oferă puteri ce variază între 102 și 150 CP. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau, opțional, de o cutie de viteze automată cu opt trepte. Toate motorizările oferite satisfac standardul de poluare Euro 6d-temp.

Foto: Opel

http://www.autotestmagazin.ro/primul-van-electric-de-la-opel-vivaro-e/

http://www.autotestmagazin.ro/opel-a-lansat-noua-aplicatie-myopel/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 × sapte =