Parbrizul: „Fereastra” de la volan

0
113

Dacă la început era doar un element opțional și strict funcțional, astăzi, parbrizul înglobează multe tehnologii și este în sine o declarație a modului în care se raportează respectiva mașină la lumea din jur.

Începutul a fost repre­zentat de o „bandă” de sticlă dreaptă, lată de câteva palme, dispusă în dreptul locurilor din față. Treptat, aceasta a crescut în dimensiuni până la partea superioară a capetelor celor care se aflau în automobil. În acest mod, pasagerii erau feriți de curent sau de ploaie pe vreme rea. Asta concomitent cu închiderea cabinei cu un material textil sau o cabină din tablă. Pentru momentele când vremea era frumoasă, trebuia găsită o soluție pentru ca cei din mașină să se poată bucura de asta. Prin urmare, parbrizul era alcătuit din două elemente orizontale, iar zona superioară se putea rabata. Acesta este motivul pentru care a existat o perioadă când parbrizele aveau o „dungă” orizontală unde aceste două elemente se alăturau. A mai trecut timpul și parbrizele au început să fie realizate din două ochiuri de geam, despărțite de o nervură verticală sau dintr-o singură bucată. În cazul soluției cu nervură verticală, pentru o aerodinamică mai bună, acestea erau ușor oblice față de direcția de mers. Era o soluție de compromis în locul celei care avea să urmeze prin realizarea unui parbriz curbat dintr-o singură bucată. Tehnologia a avansat și impedimentele legate de formă s-au diminuat și mai mult. Spre anii ‘80 libertatea designerilor era deja destul de mare. Cu toate acestea, prinderea era realizată prin intermediul unor chedere destul de proeminente. Este suficient să ne amintim de parbrizul de la Dacia 1300 și celebrul său „șnur” argintiu care se plimba perimetral pe chederul de cauciuc.

După anul 1990 s-a ajuns și la soluția parbrizului cu o mică bandă perimetrală abia vizibilă. Acesta era „lipit” cu adeziv de elementele de caroserie. Treptat, suprafața acestuia a devenit din ce în ce mai generoasă, asta mai ales după apariția monovolumelor, mașini care impuneau o suprafață vitrată mare. Parbrizul a primit chiar și o prelungire vizuală pe acoperiș care a ajuns în prezent să înglobeze suprafața întregului plafon. Nu trebuie să uităm că, deși noi îl vedem ca pe un singur element, un parbriz modern încorporează și alte elemente. De la cele necesare siguranței noastre, în caz  de accident, la alte sisteme funcționale cum ar fi antena, senzorii de ploaie, de lumină, camera, sistemele de „head up display” etc. Și lucrurile nu se opresc aici. De exemplu, ultimele concepte auto ne arată că acest element încă mai are multe de spus și se metamorfozează cu restul automobilului. Nu mai este un element clar delimitat cum era în trecut. Forma și funcția lui depășesc cu mult statutul inițial.
Legat de aspectele ce țin de siguranță, și aici povestea este interesantă. Parbrizele din prezent au o structură stratificată. Au cel puțin două straturi de sticlă securizată și un film „de plastic” între acestea. Partea interesantă este că acest „artificiu” a fost descoperit accidental de Edouard Benedictus, un cercetător francez, care, în anul 1903, a spart din greșeală un vas de sticlă în care ținuse un plastic lichid care se evaporase și lăsase pe suprafața interioară un strat subțire de plastic. A observat că, deși sticla era spartă, era ținută la un loc de plasticul respectiv. Spirit întreprinzător, Benedictus și-a dat seama de potențialul pentru industria auto al acestui accident fericit. Până la introducerea acestei tehnologii, șoferii puteau să sufere răni grave în urma unor accidente de la cioburile de sticlă provenite din parbrizele sparte. În cazul celor care nu erau din sticlă securizată (ca să se spargă în bucăți mici), cioburile puteau să fie fatale prin dimensiunile rezultate și formele ascuțite. Un alt aspect crucial al parbrizelor din prezent este legat de aportul lor la structura caroseriei. Acesta este uneori responsabil chiar și cu 30% din nivelul de rigiditate al caroseriei. În caz de impact sau de răsturnare, diminuează din deformările care ar putea să fie suferite de cabină.

Text: Gabriel MANOLE / Foto: Producători

Articolul precedentRange Rover Evoque: Spre succes, prin imitaţie
Articolul următorRenault Captur: Evoluție inspirată
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


8 − cinci =