Porsche Taycan Turbo GT: până la 1100 CP pentru sedanul electric

0
171

Porsche a completat gama sedanului electric Taycan cu o versiune super sport numită Turbo GT. Aceasta poate primi și pachetul opțional Weissach.

Porsche a prezentat oficial cea mai puternică variantă a modelului electric Taycan. Integrată în gamă deasupra versiunii Taycan Turbo S, noul Taycan Turbo GT vine cu performanțe impresionante.

Putere impresionantă

Noul model dispune de un nou motor electric amplasat pe puntea spate care duce puterea oferită de Taycan Turbo GT la 789 CP. Cu funcția Launch Control activată puterea crește la 1019 CP și până la 1100 CP pentru 2 secunde. Cuplul maxim oferit este de 1340 Nm, iar autonomia anunțată este de 555 kilometri. Accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 2,3 secunde. Cu pachetul opțional Weissach, timpul de accelerație este de 2,2 secunde. Viteza maximă ce poate fi atinsă este de 305 km/oră.

Modelul Taycan standard dispune de butonul push to pass care în cazul modelului Taycan Turbo GT a fost înlocuit cu Attack Mode ce oferă un plus de 163 CP pentru 10 secunde.

Record pe circuit

Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach a obținut titlul de cea mai rapidă mașină electrică de serie pe circuitul de la Laguna Seca, în California, pe 23 februarie 2024. Înregistrând un timp de 1:27,87 min, cu pilotul german Lars Kern la volan, modelul a stabilit un nou record pentru un automobil electric omologat pentru circulația pe drumurile publice.

O versiune de pre-producție a aceluiași nou model a stabilit un nou record al clasei, pe circuitul Nürburgring. La volanul mașinii s-a aflat, și de această dată, tot Kern, care a înregistrat un timp de 7:07,55 min. pe legendarul circuit Nurburgring Nordschleife.

Noul Porsche Taycan Turbo GT se prezintă cu un look mai agresiv cu un spoiler față revizuit, elemente din fibră de carbon, jante de 21 inchi, eleron aerodinamic activ și un difuzor nou. Inginerii Porsche au reușit, de asemenea, să facă noul Taycan Turbo GT mai ușor cu 75 kilograme față de actualul Turbo S.

Culori noi

Clienții pot alege dintre 6 nuanțe pentru caroserie, inclusiv Albastru Pale Metallic și Violet Sky Metallic. Aceste două culori speciale vor fi disponibile pentru o perioadă limitată de un an. Modelul este disponibil cu faruri Matrix LED, dar se poate opta și pentru HD Matrix LED.

La interior, atmosfera pune accent pe latura sportivă a noului model cu scaune sport tip scoică din fibră de carbon (CFRP) și tapițate cu microfibră și piele. Logo-ul Turbo GT este brodat pe tetiere, iar volanul este îmbrăcat în microfibră Race-Tex. Pachetul Sport Chrono, preluat de la Taycan Turbo S, este oferit ca echipare standard.

Weissach Pack

Pentru performanțe suplimentare se poate bifa și pachetul Weissach ce aduce o serie de elemente aerodinamice suplimentare pentru exterior ce include un deflector de aer și un eleron fix pentru partea din spate. Apăsarea aerodinamică pe spate ajunge până la 220 kilograme.

Pachetul Weissanch elimină bancheta spate și o serie de alte echipamente pentru a face modelul Turbo GT Weissach Pack cu 70 kilograme mai ușor.

Prețurile pentru Taycan Turbo GT și Taycan Turbo GT dotat cu pachetul Weissach pornesc în România de la 247.691 de euro, cu TVA inclus.

Vă recomandăm și:

TEST: Porsche Taycan 4S – Blitzkrieg

Al doilea Taycan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt × = 24